Numărul cazurilor de Covid-19, în creștere în mai multe țări europene. Cum arată situația în România

×
Codul embed a fost copiat

Un nou val de Covid, își face loc în țările din întreaga Europa. Inclusiv la noi, unde în ultima săptămână numărul cazurilor s-a dublat și am ajuns la un total de aproape 8 mii.  

Ministerul Sănătății recomandă din nou purtarea măștii în spații aglomerate închise, cum sunt mijloacele de transport în comun.

În vest sunt înregistrate deja sute de mii de noi cazuri. În Romania, am putea vorbi de un vârf la finalul verii când pot exista, conform estimărilor, și 10 mii de cazuri pe zi.

De la începutul verii, peste 20 de mii de persoane s-au îmbolnăvit de Covid-19. Cele mai multe în săptămâna care a trecut, când s-au înregistrat aproape 8.000 de cazuri noi. Cifra este în continuă creștere.

Alexandru Rafila, ministrul Sănătății: „Estimăm o creștere în perioada următoare în care vârful acestui mini-val, sau val, o să fie intre 7 și 10 august. Cea de a doua variantă, mai puțin optimistă, în care vârful acestui val va fi spre sfârșitul lunii august, începutul lunii septembrie, cu un total săptămânal de cazuri de 70.000. Asta înseamnă 10 mii de cazuri pe zi.”

Creșterea se simte deja în unitățile sanitare unde managerii pot impune purtarea măstii de protecție.

Silvia Nică, șefa UPU a Spitalului Universitar București: „Am constatat în ultimele două săptămâni că au început să apară pacienți pe care îi testăm pozitiv pentru infecția cu SARS-COV-2. Formele nu sunt grave.”

Vor fi deschise centrele de evaluare din toată țara, dar și cele de testare din cadrul spitalelor din Capitală. Administrarea vaccinului se face doar la medicii de familie.

În ultima perioada a crescut și numărul copiilor infectați cu SARS COV 2.

Adrian Marinescu, director medical Matei Balș: „Sunt peste 50 internați. Formele sunt în general ușoare. Încercăm să îi extrenăm cât putem de repede, dar nu reușești dacă ai câteva zeci de copii care se internează în 24 de ore. E foarte greu să faci un număr egal de externări și atunci te trezești în punctul în care locurile sunt ocupate din păcate.”

Autoritățile revin cu recomandările specifice pandemiei: să ne spălăm frecvent mâinile, să purtăm mască de protecție în spațiile aglomerate, mai ales în mijloacele de transport în comun și să evităm aglomerația.

În țările vest-europene, valul nou de Covid a luat deja amploare. Marea Britanie a înregistrat peste o jumătate de milion de cazuri doar săptămâna trecută, iar Franța peste o sută de mii de cazuri zilnic. Așa că acum, la intrarea pe teritoriul țării cetățenii trebuie să arate dovada vacinării, a trecerii prin boală, sau a unui test PCR negativ.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Într-o săptămână s-a dublat numărul de cazuri COVID-19 în România
Într-o săptămână s-a dublat numărul de cazuri COVID-19 în România

Numărul cazurilor de COVID19 din România s-au dublat în ultima săptămână.   

Coreea de Nord susţine că virusul COVID a ajuns în ţară prin atingerea ”obiectelor străine purtate de vânt”
Coreea de Nord susţine că virusul COVID a ajuns în ţară prin atingerea ”obiectelor străine purtate de vânt”

Focarul de COVID din Coreea de Nord a început după ce cetăţenii au atins ”obiecte străine” care au fost ”purtate de vânt” în apropierea graniţei sale cu Coreea de Sud, a relatat presa de stat nord-coreeană, citată de BBC, scrie News.ro. 

Premieră: O pisică a transmis Covid-19 unui om
Premieră: O pisică a transmis Covid-19 unui om

A fost confirmat primul caz de transmitere a coronavirusului de la pisică la om. Cazurile de acest gen sunt foarte rare.

 

A treia săptămână de creştere a numărului cazurilor de Covid-19
A treia săptămână de creştere a numărului cazurilor de Covid-19

Este a treia săptămână de creştere a numărului cazurilor de Covid-19. În perioada 20-26 iunie au fost înregistrate 3.974 de noi cazuri de infectări.

CNCAV a fost desființat. Vaccinarea împotriva COVID-19 trece în subordinea Ministerului Sănătății
CNCAV a fost desființat. Vaccinarea împotriva COVID-19 trece în subordinea Ministerului Sănătății

Secretarul de stat în ministerul Sănătații, Andrei Baciu, a anunațat, miercuri, închiderea Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.