Ministrul Transporturilor i-a certat pe şefii de la drumuri într-un comunicat de presă

Razvan Cuc
Agerpres

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a convocat duminică o şedinţă, la sediul ministerului pe care îl conduce.şefii de la drumuri au fost certaţi - printr-un comunicat de presă.

COMUNICATUL MINISTERULUI TRANSPORTURILOR:

Duminică, 10 martie 2019, Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc a convocat o ședință, la sediul ministerului, la care au participat directorul general CNAIR, Narcis Neaga și conducerea Direcțiilor Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP).
Starea actuală a infrastructurii, măsurile întreprinse până în prezent pentru creșterea siguranței în trafic, problemele întâmpinate în relația cu constructorii au fost printre subiectele abordate în cadrul întâlnirii.

"Nu pot să fiu de acord ca ministerul să dea socoteală pentru ceea ce dumneavoastră nu faceţi. Cred că dumneavoastră, în calitatea de directori DRDP, trebuie să vă mobilizaţi mai bine şi să rezolvaţi problemele care apar. Trebuie ca programul de birou să îl reduceţi la minim şi să fiţi prezenţi pe şantiere. I-am cerul domnului director general să găsească o modalitatea în care să vă evalueze performanţele cât mai des, iar cei care nu fac faţă să lase locul pentru cei competenţi. Astfel, aştept să văd la dumneavoastră o execuţie bugetară de 50% până la sfârşitul lunii iunie şi 100%, la finalul anului. Singura dumneavoastră susţinere pentru funcţia pe care o ocupaţi este calitatea muncii prestate. Acum suntem în momentul în care nimeni din această ţară nu mai are răbdare. Toţi românii vor să vadă că banii lor se duc şi în drumuri şi autostrăzi de calitate. Cu toţii ne dorim să circulăm prin ţară mult mai repede. Iar anul acesta, avem banii necesari pentru investiţii în infrastructură. Mai avem de aşteptat doar aprobarea bugetului. Dacă aveţi probleme cu constructorii trebuie să ni le spuneţi. Este bine să ne precizaţi şi soluţia şi fiţi siguri că dacă este una rapidă şi conform legii, o vom aplica. Trebuie să înţelegeţi că, dacă nu vă faceţi treaba, veţi răspunde", a spus Răzvan Cuc.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

Citește și
razvan cuc
Răzvan Cuc, noul ministru la Transporturi, are 6 apartamente, o casă și terenuri
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Răzvan Cuc promite 180km de autostradă și anunță folosirea dronelor. Reacția ONG-urilor
Răzvan Cuc promite 180km de autostradă și anunță folosirea dronelor. Reacția ONG-urilor

Ajuns din nou în fruntea ministerului Transporturilor, Răzvan Cuc dă asigurări că până la sfârşitul anului vor fi gata 180 de kilometri noi de autostradă.

Răzvan Cuc, noul ministru la Transporturi, are 6 apartamente, o casă și terenuri
Răzvan Cuc, noul ministru la Transporturi, are 6 apartamente, o casă și terenuri

Noul ministru la Transporturi, Răzvan Cuc, a mai ocupat această funcție în Guvernele Grindeanu şi Tudose, el revenind în acest post după un an și patru luni.

Ministrul propus al Transporturilor, Razvan Cuc:
Ministrul propus al Transporturilor, Razvan Cuc: "Nu promit niciun kilometru de autostrada"

Ministrul propus al Transporturilor, Razvan Cuc, a declarat ca nu doreste sa dea niciun termen pentru realizarea proiectelor actuale de autostrazi si nu vrea sa promita finalizarea niciunui kilometru de autostrada.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.