Ministrul Sănătăţii: Nu trebuie să avem o lege a malpraxisului care să înrobească medicii din punct de vedere financiar

alexandru rafila
Shutterstock

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, consideră că nu trebuie să avem o lege a malpraxisului care să pună în funcţiune un mecanism care să înrobească medicii din punct de vedere financiar.

Alexandru Rafila a declarat duminică, într-o conferinţă de presă, că ministerul sprijină orice fel de iniţiativă legislativă legată de malpraxis dacă aceasta respectă independenţa profesională a medicilor.

“În spaţiul public circulă tot felul de informaţii legate de malpraxis şi de faptul că se încearcă dezincriminarea activităţii medicale. Suntem perfect de acord. Ministerul Sănătăţii, din păcate, nu a primit din partea Colegiului Medicilor din România niciun fel de document oficial. Am avut o discuţie preliminară în urmă cu mult timp cu domnul profesor Coriu, sprijinim orice fel de iniţiativă legislativă, care însă trebuie să respecte două lucruri: trebuie să respecte independenţa profesională a medicilor, pe de o parte, şi să încurajeze activitatea medicală şi să descurajeze medicina defensivă, cu precizarea că această dezincriminare are anumite limite, pentru că acţiunea penală a unei persoane fizice nu poate fi împiedicată de nicio lege, pentru că este anticonstituţional, deci trebuie să înţelegem lucrul ăsta”, a afirmat ministrul Sănătăţii.

El a mai declarat că noua lege a malpraxisului nu trebuie să pună în funcţiune un mecanism care să înrobească medicii din punct de vedere financiar.

“Şi al doilea lucru care cred că este extrem de important şi aş vrea ca toată lumea, mai ales colegii medici să îl reţină, nu trebuie să avem o lege a malpraxisului care să pună în funcţiune un mecanism care să înrobească medicii din punct de vedere financiar. Nu trebuie să ajungem în situaţia în care medicii să trebuiască să plătească sume mari de bani după un an, doi ani de funcţionare a unei astfel de legi, încât ei să îşi poată dovedi dreptul de liberă practică. Dreptul de liberă practică al unui medic este sfânt, nu trebuie condiţionat de plata unor sume mari către societăţile de asigurări”, a transmis ministrul Sănătăţii.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

El a adăugat că dacă acest proiect legislativ respectă aceste principii atunci Ministerul Sănătăţii va fi principalul partener al acestei iniţiative. 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg, se află sau tranzitează Germania: 
furtuni puternice
MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg, se află sau tranzitează Germania: furtuni puternice

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Germania, Landul Bavaria, că autorităţile locale au emis avertismente de furtuni puternice.

 

Accident grav pe centura Craiovei. Un şofer a murit, după ce nu a acordat prioritate și a fost izbit de o motocicletă
Accident grav pe centura Craiovei. Un şofer a murit, după ce nu a acordat prioritate și a fost izbit de o motocicletă

Un grav accident rutier s-a produs, duminică amiază, pe şoseaua de centură din nordul municipiului Craiova. Un şofer care nu a acordat prioritate a murit după ce autoturismul pe care îl conducea a fost izbit violent de o motocicletă.

 

Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru trafic de droguri de risc. Ce vindea cu un alt bărbat minorilor
Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru trafic de droguri de risc. Ce vindea cu un alt bărbat minorilor

Doi inculpaţi într-un dosar de trafic de droguri de risc - un elev şi o persoană adultă - au fost reţinuţi şi ulterior arestaţi preventiv, după ce au vândut canabis unor consumatori, inclusiv elevi minori, din judeţul Tulcea.

 

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.