Militar român, despre experiența trăită în Afganistan: "Viața mea era în mâinile celor din stânga și din dreapta"

×
Codul embed a fost copiat

Militarii români care au dus la bun sfârșit misiuni în Afganistan și în alte zone de conflict, sunt și acum marcați de experientele dramatice prin care au trecut.

Le-au șuierat gloanțele pe la urechi, au văzut copii implicați în atacuri teroriste ori și-au pierdut camarazii în teatrele de operații. O parte dintre aceste amintiri dureroase au fost adunate într-o carte, lansată la Iași.

Volumul, intitulat "Șapte povești afgane", este semnat de un militar din Iași. A fost printre ultimii care au părăsit țara islamică, în vara acestui an.

Lucian Irimia,autorul cărții: "Imnul, acolo, are o altă valență. Drapelul, acolo, are o alta valență".

Antrenamentele zilnice i-au pregătit pe acești soldați pentru misiunile dure din Angola, Irak și Afganistan. La Iași, recordul în materie de misiuni vine de la Batalionul "Lupii Negri". Cătălin Dobrea are nouă misiuni la activ. Cea mai neagră zi din cariera lui a fost în noiembrie 2003, își amintește el. Atunci, doi camarazi de-ai săi au fost uciși de afgani.

Citește și
Dezvăluiri din interiorul unei organizații care încearcă să-i scoată pe americani din Afganistanul controlat de talibani
Dezvăluiri din interiorul unei organizații care încearcă să-i scoată pe americani din Afganistanul controlat de talibani
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Plutonier adjutant Cătălin Dobrea, Batalionul Lupii Negri: "În timpul unui atac asupra FOB-ului în care eram dislocați, toată grupa mea a fost rănită. Executând nouă misiuni, vă dați seama cât timp am fost plecat din sânul familiei. Atunci când suntem în misiuni, viața mea este în mâinile celui din stânga mea, este în mâinile celui din dreapta mea. Totul este muncă de echipă".

Revenirea acasă a fost de cele mai multe ori dureroasă, pentru că s-au întors fară cei căzuți în teatrele de operații. Își aduc aminte de acest sacrificiu ori de cate ori aud imnul național.

Colonel Silviu Bădărau: "Când auzi primele acorduri, tresari, te pregătești. Te pregătești pentru onor, tocmai în baza jurământului care a fost prestat".

Pâna acum, militarii de la Iași au îndeplinit 11 misiuni în zonele de conflict. România și-a retras trupele din Afganistan în iunie, anul acesta.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
O jucătoare de volei din Afganistan a fost decapitată de talibani. Insurgenții au postat fotografii pe rețelele sociale
O jucătoare de volei din Afganistan a fost decapitată de talibani. Insurgenții au postat fotografii pe rețelele sociale

Militanții talibani au decapitat o jucătoare de volei, apoi au postat pe rețelele sociale capul acesteia.

Dezvăluiri din interiorul unei organizații care încearcă să-i scoată pe americani din Afganistanul controlat de talibani
Dezvăluiri din interiorul unei organizații care încearcă să-i scoată pe americani din Afganistanul controlat de talibani

În momentul în care roțile avionului charter Kam Air s-au desprins de asfaltul aeroporrtului din Kabul, Afganistan, oamenii plângeau de bucurie.

VIDEO Explozie într-o moschee din Afganistan. Cel puțin 50 persoane au murit, iar 140 sunt rănite
VIDEO Explozie într-o moschee din Afganistan. Cel puțin 50 persoane au murit, iar 140 sunt rănite

Cel puţin 50 persoane au fost ucise şi 140 rănite într-o explozie care a lovit vineri o moschee şiită din oraşul Kunduz, în nord-estul Afganistanului, a declarat pentru AFP un responsabil al ONG-ului Medecins sans frontieres (MSF).

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.