Incendiu în incinta unui post de transformare electrică din curtea Spitalului Dej

Pompieri

Un incendiu a izbucnit, miercuri dimineaţă, în curtea Spitalului Municipal Dej, în incinta unui post de transformare a energiei electrice, anunţă Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Cluj.

"Două autospeciale au fost alertate în această dimineaţă, în jurul orei 7,50, ca urmare a aprinderii unor elemente din tabloul pentru siguranţe, situat în incinta unui post de transformare a energiei electrice din curtea Spitalului Municipal Dej. Pompierii sosiţi la faţa locului au găsit o masă din materiale plastice care ardea în incinta respectivă şi câteva elemente ale tabloului de siguranţă topite. Imediat s-a întrerupt alimentarea cu energie a punctului de transformare şi s-a acţionat cu stingătoare cu pulbere în interiorul incintei pentru stingerea flăcărilor, iar concomitent s-au pregătit linii de furtun de la autospeciale, pentru a proteja vecinătăţile punctului de transformare", se arată într-o informare a ISU Cluj.

Potrivit sursei citate, nu au fost necesare măsuri de evacuare pentru pacienţi sau personalul unităţii sanitare.

"Din cercetările preliminare a rezultat că evenimentul s-a produs în urma unei defecţiuni a elementelor din instalaţiile punctului de transformare", se mai menţionează în informare.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Anchetă în cazul incendiului de la Spitalul de Psihiatrie Craiova. De unde ar fi avut o pacientă brichetă
Anchetă în cazul incendiului de la Spitalul de Psihiatrie Craiova. De unde ar fi avut o pacientă brichetă

Poliția a deschis un dosar penal și se fac mai multe anchete, după incendiul declanșat luni seară la Spitalul de Psihiatrie din Craiova.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.