Filmul accidentului mortal, produs de un șofer drogat după ce a petrecut în club

×
Codul embed a fost copiat

Un tânăr din Capitală care s-a urcat băut şi drogat la volan a condus nebuneşte şi într-o intersecţie a dat cu maşina peste un un pieton care mergea liniştit la serviciu. Şoferul care a accidentat mortal un a fost reţinut.

Victima a fost azvârlită zeci de metri pe asfalt şi a murit pe loc. Iar şoferul a fugit de la locul accidentului. Şi-a ascuns maşina într-un subsol, dar nu şi-a dat seama că imediat după impact pierduse plăcuţele de înmatriculare. Aşa a fost prins. Testele antidrog au arătat apoi ca el consumase trei tipuri de substanţe interzise, printre care cocaină şi canabis.

La patru dimineaţa, după ce petrecuse într-un club din Capitală cu câţiva prieteni, individul de 28 de ani gonea pe Bulevardul Nicolae Grigorescu. În acel moment, Alin, un tânăr de aceeaşi varstă, care mergea spre serviciu, traversa intersecţia.

A fost lovit în plin şi aruncat la 50 de metri distanţă. Băiatul a rămas inconştient pe şosea, însă şoferul şi-a continuat drumul.

Martor: "S-a auzit foarte tare impactul, din cealaltă intersecţie. Nu a fost schiţat niciun gest de frânare, a avut viteză. Singura chestie care s-a constatat a fost ca în intersecţia celalaltă şi-a pierdut numerele de înmatriculare şi aşa a fost identificat. "

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Martorii au sunat la 112, iar victima a fost resuscitată de medicii smurd ajunşi la faţa locului, însă fără niciun rezultat. Alin a fost declarat decedat. Între timp, şoferul a fugit şi s-a ascuns acasă. Imediat, au fost mobilizate toate echipele de poliţişti din teren, plus alţi 20 de agenţi aflaţi în timpul liber. În scurtă vreme, fugarul a fost prins.

Tânărul deţine o staţie ITP în Bucureşti, alături de fratele său. De dimineaţă conducea autoturismul tatălui. Maşina a fost găsită la 15 minute după impact în subsolul unei clădiri din apropierea acelei intersectiui. A fost adusă la Brigada Rutieră, unde va rămâne până la finalizarea cercetărilor.

Subcomisar Ionel Bratu, Şef serviciu acciudente rutiere: "Şoferul a fost testat. S-a constatat o alcoolemie de 0,32. A fost testat şi cu aparatul drogtest şi a reieşit că a consumnat trei substanţe interzise. Din verificările pe care le-am făcut până acum, victima a traversat neregulamentar."

Alin, cel care şi-a pierdut viaţa, era pasionat de muzică şi lucra într-un cazino din Capitală. Acolo se îndreptă duminică dimineaţă, când a fost lovit de maşină.

Tatăl victimei: "Mama lui a avut o intuiţie, a văzut la televizor ştirea a zis, Doamne, poate e Alin. L-am sunat, avea telefonul închis şi apoi am sunat aici la poliţie."

La Brigada Rutieră, rudele victimei au stat faţă în faţă cu şoferul care nici măcar nu s-a oprit să îi acorde primul ajutor.

Unchiul victimei: "Se vede că e băut şi acum. Nu, nu are nicio treabă. Se clătină şi acum."

Dacă stăm să analizăm datele Poliţiei Române, am putea să spunem să asistăm la o explozie a numărului de şoferi care se urcă la volan drogaţi. Din 2017 şi până în 2018, numărul conducătorilor auto care sunt depistaţi sub influenţa substanţelor interzise s-a dublat.

Şoferul fugar va rămâne în custodia poliţiei şi îl aşteaptă un proces care ar putea să îl ducă în spatele gratiilor. Pentru ucidere din culpă, fugă de la locul accidentului şi conducere sub influenţa alcoolului şi a drogurilor riscă între doi şi 7 ani de închisoare.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg, se află sau tranzitează Germania: 
furtuni puternice
MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg, se află sau tranzitează Germania: furtuni puternice

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Germania, Landul Bavaria, că autorităţile locale au emis avertismente de furtuni puternice.

 

Accident grav pe centura Craiovei. Un şofer a murit, după ce nu a acordat prioritate și a fost izbit de o motocicletă
Accident grav pe centura Craiovei. Un şofer a murit, după ce nu a acordat prioritate și a fost izbit de o motocicletă

Un grav accident rutier s-a produs, duminică amiază, pe şoseaua de centură din nordul municipiului Craiova. Un şofer care nu a acordat prioritate a murit după ce autoturismul pe care îl conducea a fost izbit violent de o motocicletă.

 

Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru trafic de droguri de risc. Ce vindea cu un alt bărbat minorilor
Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru trafic de droguri de risc. Ce vindea cu un alt bărbat minorilor

Doi inculpaţi într-un dosar de trafic de droguri de risc - un elev şi o persoană adultă - au fost reţinuţi şi ulterior arestaţi preventiv, după ce au vândut canabis unor consumatori, inclusiv elevi minori, din judeţul Tulcea.

 

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.