Europol, după ce a publicat imagini cu un bărbat care taie anvelopa unei autospeciale: Autorii morali, parlamentarii României

europol
Europol / Facebook

Sindicaliştii Europol afirmă, marţi seară, că parlamentarii care au modificat legislaţia, dezincriminând portul de arme albe în spaţiile publice, pot fi consideraţi autorii morali au unor fapte de violenţă stradală.  

Sindicaliştii publică imagini cu un bărbat care taie anvelopa unei autospeciale de Poliţie.

Potrivit Sindicatului Europol, imaginile postate, marţi seară, pe Facebook, au fost înregistrate pe o stradă din Lupeni, judeţul Hunedoara.

De ce se pot întâmpla astfel de fapte? Este simplu, autorii morali ai infracţionalităţii stradale de acest gen ar putea fi consideraţi parlamentarii României care au modificat legislaţia, dezincriminând portul de arme albe în spaţiile publice. Ca urmare a unei astfel de decizii, orice dezaxat se poate plimba pe drumurile publice cu un cuţit sau macetǎ asupra sa fără ca poliţiştii să poată dispune vreo măsură împotriva acestuia”, au scris sindicaliştii pe Facebook.

Potrivit acestora, „portul cuţitului, pumnalului, boxului sau alte asemenea obiecte anume confecţionate pentru înţepare, tăiere sau lovire este incriminat doar dacă autorul este depistat la adunări publice, manifestări cultural-sportive, în localuri publice (restaurante/terase, instituţii publice, mijloace de transport în comun)”.

Citește și
droguri
Scandal în Portul Constanța. Un polițist arată că oricine poate trafica droguri, autoritățile verifică, dar nu se știe ce
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Pentru fapta comisă, individul riscă un dosar penal pentru infracţiunea de distrugere prevazută de art. 253 din Codul Penal pentru care legiuitorul a prevăzut pedeapsa închisorii de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, context în care nu poate fi dispusă măsura arestării preventive. Dacă bărbatul în cauză ar fi distrus, spre exemplu 10 maşini de poliţie sau alte 10 autoturisme aparţinând cetăţenilor de bună-credinţă, consecinţele faptelor acestuia ar fi fost aceleaşi-cercetare în stare de libertate, continuând astfel să reprezinte un pericol public”, au mai transmis sindicaliştii.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Sindicatul Europol:„Politicienii ne-au pus să fugărim fermierii şi transportatorii. Sunt create premisele unui nou 10 august”
Sindicatul Europol:„Politicienii ne-au pus să fugărim fermierii şi transportatorii. Sunt create premisele unui nou 10 august”

Sindicatul Europol reclamă public faptul că, în contextul protestelor organizate în ultimele zile de transportatori şi fermieri, „faţă de mii de poliţişti s-a pus presiune în aceste zile să facă orice pentru a bloca” autovehiculele manifestanților.

Scandal în Portul Constanța. Un polițist arată că oricine poate trafica droguri, autoritățile verifică, dar nu se știe ce
Scandal în Portul Constanța. Un polițist arată că oricine poate trafica droguri, autoritățile verifică, dar nu se știe ce

Este scandal în Portul Constanța, după ce președintele sindicatului de poliție Europol a făcut un experiment. A anunțat că a cumpărat un kilogram de cocaină de la niște muncitori, pe care l-a purtat prin mai multe puncte ale portului.  

Scandal în Portul Constanța după un experiment. Cât de ușor pot trece traficanții de droguri de controalele instituțiilor
Scandal în Portul Constanța după un experiment. Cât de ușor pot trece traficanții de droguri de controalele instituțiilor

Este scandal în Portul Constanța dar și în structurile Ministerului Afacerilor Interne după ce președintele sindicatului Europol a organizat un experiment.

Europol: Risc crescut de atacuri teroriste în Europa. Cum recrutează jihadiștii tineri și bolnavi mintali pentru a le comite
Europol: Risc crescut de atacuri teroriste în Europa. Cum recrutează jihadiștii tineri și bolnavi mintali pentru a le comite

Riscul de atacuri teroriste în Europa a crescut după atacul lansat de Hamas asupra Israelului pe 7 octombrie, a declarat vineri Europol pentru dpa.

 

Sindicatul Europol, după scandalul privind toxiinfecția alimentară: Academia de Poliție se închide până la finalul anului
Sindicatul Europol, după scandalul privind toxiinfecția alimentară: Academia de Poliție se închide până la finalul anului

Academia de Poliție “A. I. Cuza” a fost închisă până la finalul anului, a anunțat sindicatul polițiștilor Europol. Decizia a fost luată de Consiliul de Administrație și Senatul Academiei de Poliție.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.