Doi soți și nepoata lor, spulberați de tren. De ce ar fi mers victimele pe calea ferată

×
Codul embed a fost copiat

Scene înfiorătoare s-au derulat marți noapte pe o cale ferată din județul Iași. Doi soți și nepoata lor de 20 de ani au fost izbiți în plin de un tren în timp ce mergeau spre casă.

Bărbatul și tânăra au murit pe loc, iar femeia se află pe un pat de spital, în stare gravă. Victimele ar fi vrut să scurteze drumul, așa cum făceau de obicei, spun apropiații, care nu înțeleg cum s-a ajuns la o asemenea tragedie.

Cumplitul accident a avut loc cu puţin timp înainte de miezul nopţii, în comună Ciurea, aflată la 15 kilometri de Iaşi.

Cei doi soți - de 40, respectiv 37 de ani, împreună cu nepoata lor de 20 de ani, se îndreptau spre casă după ce bărbatul terminase munca, spun rudele.

Omul obişnuia să traverseze calea ferată printr-un loc neamenajat, dar, de această dată, se pare că victimele ar fi luat-o la pas pe șine. Şi au fost spulberate de trenul accelerat Bucureşti - Iaşi. Mecanicul a sunat imediat la 112 şi a cerut ajutor.

Citește și
tren, romania, reddit
Reacțiile europenilor când au văzut pe Reddit poza unei locomotive din România
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Bărbatul şi tânăra au suferit răni extrem de grave, care le-au adus moartea. Soţia omului, în stare critică, a fost transportată la spital.

Cei doi soți au acasă trei copii - o faţă de 14 ani şi doi băieţi, de 5, respectiv 6 ani.

Localnic :"Ei s-au dus pe de-a dreptul. Cred că n-au auzit trenul. Trei copii au. Nu mai pot..."

Fata de 20 de ani se întorsese de câteva zile din Italia.

Localnic: "O învăţat în Italia, o făcut şcoala acolo, a venit aici pentru tratament. Nici eu nu-mi pot da seama de ce nu au auzit trenul. Pe aici le-a fost drumul mai aproape."

Poliţiştii au ajuns şi ei la fața locului. Traficul feroviar a fost blocat în zona în timpul cercetărilor.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Mărturiile pasagerilor care au făcut 35 de ore cu trenul până la mare. Ocol de 800 km
Mărturiile pasagerilor care au făcut 35 de ore cu trenul până la mare. Ocol de 800 km

Călătorie de coşmar pentru zeci de turişti, printre care şi mulţi copii, care au plecat duminică din Timişoara spre litoral.

Reacțiile europenilor când au văzut pe Reddit poza unei locomotive din România
Reacțiile europenilor când au văzut pe Reddit poza unei locomotive din România

Fotografia unei locomotive din Gara de Nord, București, a devenit una dintre cele mai apreciate imagini pe subcategoria dedicată Europei de pe platforma de socializare Reddit.

Două trenuri plecate din Timişoara spre litoral nu au ajuns nici după 24 de ore
Două trenuri plecate din Timişoara spre litoral nu au ajuns nici după 24 de ore

Din cauza inundaţiilor, două trenuri plecate din Timişoara duminică spre mare nu au ajuns la destinaţie nici după 24 de ore.

Un melc a creat haos în Japonia. Trenuri întârziate, 12.000 pasageri afectați
Un melc a creat haos în Japonia. Trenuri întârziate, 12.000 pasageri afectați

Haos în sistemul feroviar japonez din cauza unui melc. Mica creatură se pare că a produs un scurtcircuit care a afectat căile ferate din sudul Japoniei. Zeci de trenuri au avut întârzieri, iar 12.000 de pasageri au fost afectați.

Un român a murit chiar sub ochii fratelui său, în Roma. Cum s-a produs tragedia
Un român a murit chiar sub ochii fratelui său, în Roma. Cum s-a produs tragedia

Un român în vârstă de 20 de ani a murit lângă Roma, după ce s-a urcat pe vagonul unu tren și a fost eelctrocutat. Tragedia s-a produs în gara Nettuno.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.