Cursurile de limba engleză, din ce în ce mai căutate de părinți. Cât a ajuns să coste o ședință. „Vorbesc direct cu accent”

×
Codul embed a fost copiat

Odată cu începerea școlii, cursurile de limba engleză sunt din ce în ce mai căutate de părinți. Aceștia aleg să își pregăteasacă în centre particulare copiii, de la vârste cât mai fragede. Cererea a crescut pentru cursurile predate de un profesor nativ.  

Ioana are doi copii de 8 și de 14 ani și este foarte mulțumită de rezultatele cursurilor cu un profesor nativ.

Ioana Dimancea, mamă:Printre profesorii de la acest centru au și profesori nativi, ceea ce e foarte important. Copiii vorbesc direct cu accent. Rezultatele s-au văzut și scriptic, și în realitate, și când mergem în concediu. Deja îl lăsăm pe cel mare să vorbească în locul nostru”.

Tom este din America, dar a ales să se mute în România în urmă cu patru ani, ca să predea limba engleză micuților, pe care îi consideră foarte harnici.

Tom, profesor de limba engleză: „Mereu am plănuit să mă mut în Europa. Am avut această oportunitate să vin și să încerc, și am parte de o viață mai bună aici, să fiu sincer. Lucrurile sunt mai ieftine, îmi iubesc job-ul, îmi place să lucrez cu copiii, așa că am rămas”.

Citește și
scoala
Un profesor din Gorj este anchetat de polițiști după ce ar fi agresat sexual o elevă cu care făcea meditații
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Prețurile sunt aceleași, chiar dacă vorbim de un profesor nativ sau de un profesor român.

Mirela Davidescu, managerul unei agenții:Prețul este de 44 de lei pe oră. Se achită ca un abonament lunar, în funcție de numărul de ședințe din luna respectivă. Avem copii începând cu patru ani și până la adolescenți, deci ca și medie, undeva în jur de nouă ani”.

Pentru elevii care urmează o școală sau un liceu cu program în limbă străină, părinții trebuie să plătească o sumă mai mare de bani.

Pentru materii precum matematica, fizica sau biologia predate online de profesori străini, părinții din România plătesc în funcție de gradul de experiență. Cursurile cu un profesor începător pornesc de la 130 de lei, iar cele cu un profesor avansat pot ajunge până la 300 de lei pe ședință.

În 2022, România se afla pe locul al 17-lea în clasamentul competenței în vorbirea limbii engleze, potrivit unei campanii care analizează felul în care este vorbită limba în peste 100 de țări. Bucureștiul se încadrează la un nivel înalt de experiență.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Grevă în educație. Pentru elevii din familii defavorizate, absența de la cursuri, pe termen lung, va crește riscul de abandon
Grevă în educație. Pentru elevii din familii defavorizate, absența de la cursuri, pe termen lung, va crește riscul de abandon

După o săptămână de grevă, elevii pentru care urmează examene și nu fac școală au dublat ședințele de meditații private - mai ales că și dascălii, care susțin protestul, au programul lejer.

Un profesor din Gorj este anchetat de polițiști după ce ar fi agresat sexual o elevă cu care făcea meditații
Un profesor din Gorj este anchetat de polițiști după ce ar fi agresat sexual o elevă cu care făcea meditații

Un profesor de matematică din Gorj este anchetat de polițiști după ce mama unei eleve cu care făcea pregătire în particular l-a acuzat că a agresat-o sexual.  

Câți bani fac profesorii din meditații. Sumele se ridică la zeci de mii de euro
Câți bani fac profesorii din meditații. Sumele se ridică la zeci de mii de euro

Lucian Heiuș, directorul ANAF a vorbit despre declarațiile de venituri făcute de profesorii care dau meditații.

Şeful ANAF: Nu este o prioritate pentru mine, acum, să alerg după un profesor, sau după o manichiuristă
Şeful ANAF: Nu este o prioritate pentru mine, acum, să alerg după un profesor, sau după o manichiuristă

Şeful ANAF, Lucian Heiuş a afirmat, joi, în emisiunea Talk News de la Profit News TV, că nu este o prioritate pentru el alerge după un profesor, sau după o manichiuristă, dar a ţinut să precizeze că profesorii trebuie să plătească impozit pe meditaţii. 

Șeful ANAF, despre profesorii care dau meditaţii elevilor: Știm că este un fenomen care se practică de mulţi ani
Șeful ANAF, despre profesorii care dau meditaţii elevilor: Știm că este un fenomen care se practică de mulţi ani

Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Lucian Heiuş, a declarat că nu vor fi controale în curând la profesorii care dau meditaţii elevilor, dar i-a îndemnat pe aceştia să îşi înfiinţeze PFA pentru a intra în legalitate.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.