Ce pedeapsă riscă profesorul de muzică din Covasna care și-ar fi agresat sexual două eleve. „Foarte dezgustător”

×
Codul embed a fost copiat

Un fost profesor de muzică din Covasna a fost trimis în judecată pentru viol și act sexual cu minori.

Victime sunt două eleve care aveau 14 respectiv 13 ani și erau membre în corul condus de profesorul respectiv. Cazul a ajuns la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc, după sesizarea Inspectoratului Școlar.

Jovial, plin de viață și mereu gata să anime petrecerea. Așa îl descriu cunoscuții pe fostul profesor de muzică în vârstă de 42 de ani. Așa ar fi reușit să câștige și simpatia elevelor de la corul pe care îl coordona. Potrivit anchetatorilor, timp de un an, bărbatul ar fi întreținut relații intime cu o elevă de 14 ani, iar pe o alta, de 13 ani, a violat-o.
Povestea celor două victime a fost descoperită însă abia după ce au apărut primele sesizări făcute de Liceul Teoretic „Nagy Mozes" din Târgu Secuiesc către Inspectoratul Școlar Județean Covasna, unde bărbatul a predat în calitate de suplinitor timp de aproape 6 luni.

Psihologul liceului din Târgu Secuiesc a anunțat conducerea, după ce în jur de 10 eleve s-ar fi plâns că primesc mesaje neadecvate de la profesorul de muzică. În aproximativ două săptămâni, bărbatul a fost demis.

Kiss Imre, inspector școlar general Covasna: „Noi imediat am anunțat Parchetul și am trimis aceste documente, iar școala, liceul l-a concediat disciplinar. Practic din 2021, domnul profesor nu a mai lucrat în sistemul de învățământ. Domnul a fost suplinitor calificat, deci are o vechime destul de mare, a lucrat în mai multe școli”.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Pe timpul cercetărilor, care au durat aproape trei ani, bărbatul a fost arestat preventiv, după care plasat în arest la domiciliu. Locuitorii din zonă însă sunt șocați de cele întâmplate.

Femeie: „A făcut școala ca să învețe copiii, nu ca să facă așa ceva, prostii”.

Bărbat: „Foarte dezgustător”.

Acum, profesorul a fost trimis în judecată și riscă până la 12 ani de închisoare.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg, se află sau tranzitează Germania: 
furtuni puternice
MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg, se află sau tranzitează Germania: furtuni puternice

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Germania, Landul Bavaria, că autorităţile locale au emis avertismente de furtuni puternice.

 

Accident grav pe centura Craiovei. Un şofer a murit, după ce nu a acordat prioritate și a fost izbit de o motocicletă
Accident grav pe centura Craiovei. Un şofer a murit, după ce nu a acordat prioritate și a fost izbit de o motocicletă

Un grav accident rutier s-a produs, duminică amiază, pe şoseaua de centură din nordul municipiului Craiova. Un şofer care nu a acordat prioritate a murit după ce autoturismul pe care îl conducea a fost izbit violent de o motocicletă.

 

Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru trafic de droguri de risc. Ce vindea cu un alt bărbat minorilor
Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru trafic de droguri de risc. Ce vindea cu un alt bărbat minorilor

Doi inculpaţi într-un dosar de trafic de droguri de risc - un elev şi o persoană adultă - au fost reţinuţi şi ulterior arestaţi preventiv, după ce au vândut canabis unor consumatori, inclusiv elevi minori, din judeţul Tulcea.

 

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.