Ce drepturi au refugiații ucraineni care obțin azil în România

×
Codul embed a fost copiat

Refugiații vor beneficia de servicii medicale și medicamente în aceleași condiții ca românii care plătesc contribuţii, au hotărât autoritățile sanitare.

Asta în vreme ce, la nivel european, s-a luat deja decizia ca ucrainenii să poată primi permis de ședere pe termen mai lung, cu acces la educație, muncă și asistență socială. Între timp, firme și instituții de la noi oferă posturi pentru refugiați şi posibilitatea continuării studiilor.

Refugiată din Odesa, după primele bombardamente, Marina lucrează deja într-un un salon de înfrumuseţare din București.

Marina: „Am prieteni aici, care m-au ajutat cu un loc de muncă. În Odesa, aveam un salon mare, afacerea mea, un apartament, dar aici sunt singură, fără nimic, am venit cu un singur bagaj.”

Iar la Opera Națională. șase balerini sosiţi recent din Ucraina vor începe studiul alături de colegii români.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Lara Paraschiv, balerină din Ucraina: „Acum am posibilitatea - s-a deschis posibilitatea pentru toţi artiştii din Ucraina să aibă de muncă în alte teatre - în Europa, în Canada, în America.”

Alyona și Ruslan sunt de câteva zile la noi în ţară, vor să rămână şi își caută de lucru.

Alyona Kondratenko: „Sunt gata pentru orice job mi se oferă, în Ucraina eu eram antrenor de fitness, soțul meu este constructor. Nu ne simţim bine să stăm degeaba.”

Firmele din IT sunt printre primele care și-au anunțat intenția de angaja ucraineni.

Ionuț Vlad, manager firmă IT: „Ne dorim să angajăm minim trei refugiaţi, pe care să-i pregătim, să îi integrăm, cărora să le găsim inclusiv soluţii de cazare.”

O altă firmă din Bucureşti are deja colaboratori din Ucraina şi mai caută 5 specialişti în IT.

Ana Ursu, specialist resurse umane companie IT: „Suntem specializaţi pe zona de relocare şi pentru senior level putem oferi pachete de relocare, ne putem ocupa de zona de emigrări.”

Elena Antoneac, specialist resurse umane, companie relocare: „Acum sunt multe cereri de la angajatorii care au fabrici în Ucraina, producţia de acolo este supusă unui risc, angajatorii încearcă să mute capital uman în România.”

Până acum, aproape 2.000 de refugiați au cerut azil la noi în țară.

Odată ce sunt îndeplinite formalităţile legate de ședere, refugiaţii pot lucra aici, în aceleaşi condiţii ca românii. Mai mult, au dreptul la mâncare, cazare și servicii medicale gratuite. Mai departe, copiii pot fi înscrişi la şcolile noastre, unde vor începe cu un curs de adaptare şi de învăţare a limbii române.

Și studenții ucraineni, chiar și fără acte de studii, se pot înscrie oricând la universitățile noastre, fără costuri pentru anul universitar în curs și pentru următorul.

De asemenea, statul acordă gratuit servicii medicale și anumite tratamente ucrainenilor, în aceleaşi condiţii cu românii.

În ceea ce privește cheltuielile, guvernul vrea să le deconteze parţial din fonduri europene.

Dan Cărbunaru, purtător de cuvânt al Guvernului: „Statul va face eforturi pentru a sprijini, dacă nu a compensa, eforturile asumate la nivel individual.”

În Uniunea Europeană, ucraineni primesc acum permis de şedere, adică drept de muncă, și acces la educație și asistență socială.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg, se află sau tranzitează Germania: 
furtuni puternice
MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg, se află sau tranzitează Germania: furtuni puternice

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Germania, Landul Bavaria, că autorităţile locale au emis avertismente de furtuni puternice.

 

Accident grav pe centura Craiovei. Un şofer a murit, după ce nu a acordat prioritate și a fost izbit de o motocicletă
Accident grav pe centura Craiovei. Un şofer a murit, după ce nu a acordat prioritate și a fost izbit de o motocicletă

Un grav accident rutier s-a produs, duminică amiază, pe şoseaua de centură din nordul municipiului Craiova. Un şofer care nu a acordat prioritate a murit după ce autoturismul pe care îl conducea a fost izbit violent de o motocicletă.

 

Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru trafic de droguri de risc. Ce vindea cu un alt bărbat minorilor
Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru trafic de droguri de risc. Ce vindea cu un alt bărbat minorilor

Doi inculpaţi într-un dosar de trafic de droguri de risc - un elev şi o persoană adultă - au fost reţinuţi şi ulterior arestaţi preventiv, după ce au vândut canabis unor consumatori, inclusiv elevi minori, din judeţul Tulcea.

 

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.