Ce au făcut frații Tate la vila lor din Pipera după ce au scăpat din arestul la domiciliu

×
Codul embed a fost copiat

Milionarii britanici Andrew și Tristan Tate au scăpat de arestul la domiciliu. Trimiși în judecată de DIICOT pentru viol, trafic de persoane și constituire de grup infracțional organizat, aceștia le-au cerut judecătorilor o măsură mai blândă.

După 7 luni de arest preventiv sau la domiciliu, magistrații au admis control judiciar inclusiv pentru cele două femei inculpate în dosar.

După 4 luni de arest la domiciliu, Adrew și Tristan Tate au reușit să-i convingă pe judecători să-i lase să iasă din casa lor din Pipera.

Un polițist care îi verifica a venit la prânz să îi conducă la sediul poliției din orașul Voluntari unde vor semna până pe 2 octombrie doar pentru control judiciar. Andrew Tate a susținut din nou că este nevinovat.

Andrew Tate: „În luna ianuarie când am fost aruncat într-o celulă, presa a spus întregii lumi că sunt o persoană groaznică. S-a spus că am rănit oameni și că am făcut bani din activitați criminale. Iată că acum, după 7 sau 8 luni, nu am văzut la știri nici măcar o victimă. Am fost complet nevinovați de la început și am încredere absolută în sistemul judiciar românesc care a luat în sfârșit decizia corectă și ne-a lăsat în libertate.”

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Chiar dacă arestul la domiciliu le-a fost înlocuit cu un control judiciar, frații Tate nu au libertate totală și nu se pot duce, de exemplu, până la mare. Judecătorii le-au impus să nu părăsească județul Ilfov. Frații Tate, dar și cele două complice din dosarul deschis de DIICOT au obligația să se prezinte de câte ori sunt chemați în fața anchetatorilor și în nici un caz să ia legătura cu vreun martor sau victimă. Pot în schimb să se plimbe prin oraș ori să meargă la club.

Reporter: Ce planuri aveți pentru azi?

Andrew Tate: „Sunt puțin obosit, cel mai probabil voi merge acasă să mă odihnesc.”

Cei doi milionari britanici s-au întors la vila lor unde nu pare să le lipsească nimic. La prânz au apelat chiar la serviciile unor maseuze profesioniste.

Procurorii le-au pus sechestru pe întreaga avere, inclusiv pe o colecție de mașini estimată la aproximativ 5 milioane de dolari. Frații Tate au fost arestați preventiv în luna ianuarie după ce procurorii DIICOT i-au acuzat că ar fi exploatat sexual mai multe tinere în studiourile lor de videochat. Ei sunt trimiși în judecată pentru viol, trafic de persoane și constituire de grup infracțional organizat.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.