Un cartier întreg a intrat în carantină. 900 de oameni s-au întors recent din străinătate

ambulanta

Un cartier din oraşul tulcean Babadag a intrat, sâmbătă, în carantină. Un sfert din testele făcute în această zonă au fost confirmate cu noul coronavirus.

Anunțul a fost făcut de Instituţia Prefectului Tulcea, într-un comunicat de presă, citat de agerpres.

Centrul Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei a instituit în perioada stării de urgenţă măsura de carantinare a cartierului Bendea, delimitat de râul Tabana, E87 şi străzile Băilor, Viilor, Carierei, Vlad Ţepeş, Gheorghe Lazăr, Măcriş, Heraclea, Boteanu, Ştefan cel Mare şi strada Fabricii.

"Facem precizarea că din acest cartier, în urma efectuării a 49 de teste la persoane simptomatice, au fost confirmate pozitiv la COVID-19 până azi un număr de 12 persoane, şase dintre ele în cursul zilelor de 16 şi 17 aprilie. Măsuri de supraveghere şi pază pentru primele locuinţe din acest cartier în care au fost confirmate primele cazuri au fost luate de către Poliţia Oraşului Babadag încă din data de 10 aprilie, ulterior fiind suplimentate forţele cu alţi angajaţi ai structurilor MAI, MApN şi ai Primăriei Babadag", se arată în comunicatul de presă.

Casa în care locuiesc 42 de persoane

 

Citește și
Polițiștii columbieni au dansat zumba pentru oamenii aflați în carantină
Polițiștii columbieni au dansat zumba pentru oamenii aflați în carantină
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Sursa citată precizează că în cartierul Bendea locuiesc aproximativ 2.500 de cetăţeni, majoritate de etnie romă.

"Potrivit datelor centralizate din verificările în teren, în 148 de case din cartierul Bendea locuiesc peste 10 persoane, la una dintre acestea fiind înregistrate 42 de persoane, fapt ce duce la creşterea riscului de transmitere a virusului. Potrivit datelor centralizate la nivelul Centrului Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei, în ultima perioadă s-au întors din străinătate aproximativ 900 de persoane din oraşul Babadag, la data de 17 aprilie fiind 191 de persoane în izolare la domiciliu", se precizează în comunicatul Instituţiei Prefectului Tulcea.

Conform sursei citate, măsurile impuse până vineri pentru suplimentarea forţelor de ordine nu au avut efectul scontat deoarece persoanele din acest cartier se deplasează liber, fără a respecta restricţiile impuse prin ordonanţele militare, iar imobilele în care locuiesc sunt cu intrări multiple şi imediat după plecarea forţelor de ordine reapar pe străzi sau se deplasează prin curţile interioare, gardurile fiind deteriorate sau inexistente.

Până vineri, autorităţile tulcene au anunţat 25 de cazuri confirmate cu noul coronavirus şi niciun caz de deces.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Grătar în miez de noapte într-o localitate din Suceava aflată în carantină. Petrecăreții au fost prinși cu o dronă
Grătar în miez de noapte într-o localitate din Suceava aflată în carantină. Petrecăreții au fost prinși cu o dronă

Un grătar în miez de noapte al unor indivizi din localitatea carantinată Pătrăuți a fost întrerupt de oamenii legii, după ce petrecerea a fost depistată de o dronă.

Polițiștii columbieni au dansat zumba pentru oamenii aflați în carantină
Polițiștii columbieni au dansat zumba pentru oamenii aflați în carantină

Poliţiştii şi militarii columbieni au trecut de la urmărirea traficanţilor de droguri, la dans.

Johnny Depp: ”Carantina, o monotonie infernală”. Gestul cu care a strâns milioane de fani într-o zi
Johnny Depp: ”Carantina, o monotonie infernală”. Gestul cu care a strâns milioane de fani într-o zi

Johnny Depp s-a săturat de izolare și a făcut un pas așteptat îndelung de fanii săi.

Dosar penal pentru un tânăr din Zalău. A fugit de 2 ori din centrul de carantină și o dată din izolare
Dosar penal pentru un tânăr din Zalău. A fugit de 2 ori din centrul de carantină și o dată din izolare

Un tânăr din Zalău, întors din Marea Britanie în luna martie, s-a ales cu dosar penal după ce a fugit de două ori din centrul de carantină și o dată din izolare.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.