Carnea artificială, interzisă în România. Parlamentarii au decis că nu va putea fi comercializată la noi

×
Codul embed a fost copiat

Carnea creată în laborator nu va putea fi comercializată în România. Așa au decis parlamentarii, preventiv, pentru că în câteva state din lume există deja carne artificială.

 

Ca să nu fie luați prin surprindere, senatorii din comisia de agricultură au adoptat o modificare a legii cărnii, astfel încât astfel de produse să nu ajungă pe piața noastră. „În România încă mai creștem porci în bătătură și mâncăm cârnați", au argumentat aleșii.

Senatorii din comisia de agricultură au propus o lege a cărnii menită să îi protejeze pe români. Unul dintre articole interzice la noi vânzarea cărnii artificiale sau a produselor din carne artificială, deși deocamdată doar în Statele Unite, Canada și în Singapore sunt companii care produc carne dezvoltată în laborator din celule de la animale.

George Scarlat, președintele comisiei de agricultură din Senat: „Suntem hârăziți de bunul Dumnezeu să avem încă o agricultură spre tradițional, să avem ce produce. Românii cresc porci pe bătătură, mănâncă cârnați”.

Dănuț Păle, vicepreședinte ANSVSA:Cred că e momentul să vedem în galantare carne făcută în laborator".

Citește și
Proiectul legii pensiilor speciale, adoptat la Camera Deputaților în ciuda protestului USR. Derogări pentru unii magistrați
Noua lege a pensiilor speciale, adoptată la Camera Deputaților în ciuda protestului USR. Derogări pentru unii magistrați
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În Europa, în state precum Olanda sau Germania sunt companii care au făcut studii avansate pentru a produce carne în laborator.

Deocamdată nu a fost foarte bine primită, iar argumentul principal, acela potrivit căruia carnea produsă în laborator poluează mai puțin, nu s-a dovedit adevărat.

Țara de proveniență a cărnii, afișată pe etichetă

Legea are însă și alte prevederi. De exemplu, pentru produsele din raft, fie carne brută, fie mezeluri, comercianții trebuie să afișeze pe etichetă țara de proveniență. Aleșii susțin că multe magazine păcălesc oamenii cu afișe „produs în România", iar produsele nici măcar nu sunt 100% carne.

George Scarlat, președintele comisei de agricultură din Senat: „Aici instituții ale statului care spun că orice produs care se ingurgitează și nu-ți produce moartea subită e aliment".

Parlamentarii au mers și mai departe și au propus ca și în meniurile restaurantelor, pizzeriilor și ale fast-foodurilor să scrie de unde provine carnea pe care o folosesc.

Fejer Odon, senator UDMR: „Poți să comanzi angus sau stake românesc. În sensul ăsta nu știu cum să reformulăm”.

George Scarlat, președintele comisei de agricultură din Senat: „Era la modă vita argentiniană și chiar dacă aveam un atricot de la o văcuță autohtonă, o vindeam ca vită Argentiniană. Doar aia se căuta".

Lucian Trufin, senator PSD: „Nu văd o problemă ca restaurantele să scrie în meniu dacă mâncarea e făcută din carne românească sau nu, nu e atât de complicat”.

Pentru cei care nu vor respecta regulile, amenzile pleacă de la 20.000 de lei. Dar până să fie aplicată, această lege trebuie să primească și votul în plenul celor două camere.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Prosumatorii care injectează energie electrică în rețea vor obține compensații financiare. Proiectul a trecut de Senat
Prosumatorii care injectează energie electrică în rețea vor obține compensații financiare. Proiectul a trecut de Senat

Prosumatorii care livrează energie electrică în rețea pot obține compensații financiare, potrivit unui proiect de lege adoptat de Senat. Legea urmează să intre la dezbatere și în Camera Deputaților, care este for decizional în acest caz.

Noua lege a pensiilor speciale, adoptată la Camera Deputaților în ciuda protestului USR. Derogări pentru unii magistrați
Noua lege a pensiilor speciale, adoptată la Camera Deputaților în ciuda protestului USR. Derogări pentru unii magistrați

Proiectul legii pensiilor speciale a fost adoptat de Camera Deputaților, for decizional, ceea ce înseamnă că va merge la promulgare la președintele Klaus Iohannis.

Alina Gorghiu: Fugarii vor primi pedepse suplimentare de până la trei ani. Proiectul a fost aprobat de Guvern
Alina Gorghiu: Fugarii vor primi pedepse suplimentare de până la trei ani. Proiectul a fost aprobat de Guvern

Guvernul a aprobat proiectul de lege conform căruia persoanele care au primit condamnări definitive şi se sustrag executării pedepsei vor primi până la trei ani suplimentari de închisoare, a anunţat, joi, ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu.

Româncele care au cel puțin un copil ar putea beneficia de reducerea vârstei de pensionare
Româncele care au cel puțin un copil ar putea beneficia de reducerea vârstei de pensionare

Româncele care au cel puțin un copil ar putea beneficia de reducerea vârstei de pensionare. Propunerea apare în noua lege a pensiilor, aflată în lucru la Ministerul Muncii.

O lege modificată pe ascuns, anul acesta, în parlament, a transformat aproape toată delta în pajiște
O lege modificată pe ascuns, anul acesta, în parlament, a transformat aproape toată delta în pajiște

O afacerea stufoasă, partea I. Mergem în Delta Dunării pe urmele unei afaceri de zeci de milioane de euro. O lege modificată pe ascuns în primăvara acesta în Parlament a transformat Delta Dunării în pășune.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.