Belgia a intrat din nou în carantină totală. Premier: „Este ultima noastră șansă”

×
Codul embed a fost copiat

Zi după zi, mai toate ţările europene raportează record de îmbolnăviri și, mai grav, crește întruna numărul cazurilor de la terapie intensivă. Vineri au anunțat cifre record Olanda, Germania, Rusia, Ucraina, Ungaria, Polonia și Austria.

Copleșiți de volumul de muncă, medicii de peste tot imploră populația să-i ajute, respectând regulile de protecție.

Belgia, țara europeană cea mai afectată, a revenit la carantină totală.

Belgia e a doua ţară europeană care impune din nou carantina totală, după Franţa. Magazinele şi alte activităţi neesenţiale, cum ar fi saloanele de înfrumuseţare, se închid. Supermarketurile pot comercializa doar bunuri esenţiale, iar adunările în public nu pot depăşi 4 persoane. Interdicţia de a circula noaptea este deja în vigoare. Perioada de carantină începe în noaptea de duminică spre luni şi va dura o lună şi jumătate.

Alexander De Croo, premierul Belgiei: "Am optat pentru o carantină sporită cu un singur scop în minte: să prevenim colapsul serviciilor medicale, pentru că sunt deja sub o presiune uriaşă. Aceste măsuri sunt ultima noastră şansă. Sunt măsuri necesare pentru a face bilanţul să scadă."

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În ultimele 7 zile, Belgia a raportat o medie de 13.000 de cazuri noi. Spitalele sunt deja aproape de limita maximă a capacității.

Cadrele medicale aud și noaptea, în somn, piuitul monitoarelor.

Graficele nu mai au nevoie de comentarii. Rata de pozitivare a testelor a sărit vertiginos.

Dr. Henry Paridaens, biolog la Spitalul Citadelle din Liege: "Pe 27 octombrie, rata de pozitivare a testelor a fost de 60%."

Tot mai multe cadre medicale au nevoie de ajutor psihologic. Conducerea acestui spital din Liege a împrumutat tehnici de la armata israeliană, care permit identificarea celor ce suportă tot mai greu povara de a lupta într-un război fără sfârşit, şi pe care cei din afară nu-l înţeleg.

Dr. Marţial Moonen, epidemiolog la Spitalul Citadelle din Liege: "Mesajul meu e asta: toţi cei care nu respectă regulile, care fac propaganda anti-masti, să vină să petreacă o zi în spital alături de mine. Să vadă pacienţi care nu pot respira şi pentru care nu putem face mare lucru. Să-i vadă izolaţi de familiile lor, să-i vadă murind singuri."

Noi restricții în Portugalia

 

Portugalia a introdus noi restricţii de circulaţie ieri şi a interzis călătoriile neesenţiale între regiuni. Asta, într-o încercare de a descuraja populaţia să participe la reuniuni de familie, considerate unul dintre motivele principale pentru creşterea numărului de cazuri, în opinia autorităţilor.

Paulo Martins, reprezentant al Poliției din Portugalia: "Oamenii trebuie să demonstreze că merg la muncă sau că se încadrează în oricare dintre celelalte excepţii care justifică trecerea într-un alt comitat."

În Italia, cadrele medicale sunt pe cale să cedeze fizic şi psihic.

Dr. Silvana di Florio, spitalul Vergata: "La început, ne-am confruntat cu urgența sanitara mondială. Acum suntem în război de-a dreptul.Obosiţi, prea puţini, bolnavi, fără resurse suficiente. Cred că uneori tragem de noi să rezistăm doar pentru acel mulţumesc de la pacienţii salvaţi."

În ultimele 24 de ore, aproape 26 de mii de italieni au fost testaţi pozitiv pentru coronavirus. O mie dintre ei au ajuns la spital, iar 125 - la terapie intensivă.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.