Anunțul lui Ludovic Orban despre deschiderea mall-urilor. Când va fi luată o decizie

Mall, magazine

Premierul Ludovic Orban a anunţat, vineri, că o decizie în privinţa redeschiderii mall-urilor va fi luată de autorităţi cu 3-4 zile înainte de data de 15 iunie.

"Noi am gândit un plan de relaxare în paşi, din 15 în 15 zile, pe baza evaluărilor făcute de specialişti în funcţie de riscul epidemiologic aferent fiecărui tip ce activitate. Sigur că este posibilă şi că ne dorim, încetul cu încetul, reluarea tuturor activităţilor, deocamdată este prematur să spunem 100%. Avem în vedere şi acest lucru, să deschidem mall-urile, să deschidem şi alte activităţi, dar numai după o evaluare care va fi făcută cu 3-4 zile înainte de data de 15 iunie vom lua o decizie", a declarat Orban, într-o conferinţă de presă, întrebat dacă mall-urile vor fi redeschise după data de 15 iunie, potrivit Agerpres.

El a adăugat că Guvernul îşi doreşte să ia "decizii cât mai rapide", dar "asta depinde de evoluţia epidemiei".

Premierul a participat, vineri, la evenimentul de lansare a proiectului "Produs în Arie Naturală Protejată" organizat în aria naturală protejată de la Cernica.

În ce condiții se poate ajunge la noi restricții

 

Citește și
Mall
Când vom putea merge la mall și ce reguli va trebui să respectăm
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Orban a afirmat că orice creştere semnificativă a numărului de cazuri de infectare cu noul coronavirus poate să ducă la noi restricţii, însă a afirmat că numai după o zi nu poate fi făcută o analiză pertinentă.

Premierul Ludovic Orban a fost întrebat, vineri, într-o conferinţă de presă, despre creşterea numărului de cazuri de infectare cu noul coronavirus şi a răspuns: ”Aşteptăm să vedem evoluţia. Numai pe baza numărului de persoane diagnosticate pozitiv într-o zi nu e bine să formulezi opinii. Sigur că e un semnal de alarmă şi va trebui să urmărim cu şi mai mare atenţiece se va întâmpla”.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Trei copii din Piteşti, urmăriţi penal de DIICOT pentru terorism. Care sunt acuzațiile
Trei copii din Piteşti, urmăriţi penal de DIICOT pentru terorism. Care sunt acuzațiile

Trei copii din Piteşti sunt urmăriţi penal de DIICOT pentru terorism. Procurorii spun că băieţii făceau parte dintr-un grup care a trimis mai multe alerte false cu bombă pe Aeroportul Henri Coanda- Otopeni şi nu numai.

Când vom putea merge la mall și ce reguli va trebui să respectăm
Când vom putea merge la mall și ce reguli va trebui să respectăm

Mall-urile din întreaga țară ar putea fi deschise din 15 iunie, însă fără cinematografe și locuri de joacă. Și cu reguli stricte pe care trebuie să le respecte miile de clienți și angajați.

Ce s-a întâmplat într-un mall închis timp de 2 luni din cauza pandemiei. Angajații au avut un șoc când au revenit la muncă
Ce s-a întâmplat într-un mall închis timp de 2 luni din cauza pandemiei. Angajații au avut un șoc când au revenit la muncă

Un centru comercial din Malaezia a fost invadat de mucegai în cele 2 luni în care a fost închis din cauza pandemiei de Covid-19.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.