Ambasadoarea SUA laudă România: S-a transformat din beneficiar în exportator al păcii şi securităţii

Kathleen Kavalec
Agerpres

România s-a transformat, în câteva decenii, "din beneficiar în exportator al păcii şi securităţii", a afirmat, vineri, ambasadoarea SUA, Kathleen Kavalec, la Bucharest Security Conference.

"România s-a transformat din beneficiar în exportator al păcii şi securităţii, luptând alături de noi şi de aliaţii NATO în Afganistan şi Irak şi furnizând securitate esenţială în prezent în Balcanii de Vest. Astăzi, România este infinit mai pregătită să îşi apere graniţele, cu susţinerea NATO şi a partenerilor, decât era acum câteva decenii", a arătat diplomatul american.

Ea a subliniat importanţa coeziunii strategice: "Importanţa coeziunii strategice nu a niciodată mai clară decât după invazia Rusiei în Ucraina. Putin a calculat greşit, crezând că va putea diviza Europa şi Occidentul. În schimb, suntem mai uniţi ca niciodată, în contextul recentei aderări a Finlandei la NATO şi iminenta aderare a Suediei".

Kavalec a adăugat că românii "sunt obişnuiţi cu momentele critice din istorie".

"Acum peste 20 de ani, într-un asemenea moment critic, România a luat decizia strategică şi înţeleaptă de a adera la NATO şi la UE, lucru care a pus-o pe o cale spre transformarea democratică. La întoarcerea în România, după ce am stat departe de ea timp de 15 ani, am fost frapată de schimbările pozitive evidente care au rezultat în urma acestor decizii-cheie", a mărturisit ambasadoarea SUA la Bucureşti.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Potrivit acesteia, preşedintele Joe Biden a transmis joi din Biroul Oval un discurs "foarte puternic şi convingător despre unitate şi colaborare".

"Cunosc o parte dintre comentariile şi preocupările legate de eventuale diviziuni în Statele Unite, dar v-aş invita să ascultaţi discursul preşedintelui Biden de ieri. A susţinut un discurs foarte puternic şi convingător despre unitate şi colaborare şi vi l-aş recomanda tuturor", a menţionat Kavalec.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg, se află sau tranzitează Germania: 
furtuni puternice
MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg, se află sau tranzitează Germania: furtuni puternice

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Germania, Landul Bavaria, că autorităţile locale au emis avertismente de furtuni puternice.

 

Accident grav pe centura Craiovei. Un şofer a murit, după ce nu a acordat prioritate și a fost izbit de o motocicletă
Accident grav pe centura Craiovei. Un şofer a murit, după ce nu a acordat prioritate și a fost izbit de o motocicletă

Un grav accident rutier s-a produs, duminică amiază, pe şoseaua de centură din nordul municipiului Craiova. Un şofer care nu a acordat prioritate a murit după ce autoturismul pe care îl conducea a fost izbit violent de o motocicletă.

 

Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru trafic de droguri de risc. Ce vindea cu un alt bărbat minorilor
Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru trafic de droguri de risc. Ce vindea cu un alt bărbat minorilor

Doi inculpaţi într-un dosar de trafic de droguri de risc - un elev şi o persoană adultă - au fost reţinuţi şi ulterior arestaţi preventiv, după ce au vândut canabis unor consumatori, inclusiv elevi minori, din judeţul Tulcea.

 

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.