Suma uriașă pentru care Meghan Markle ar urma să revină în serialul „Suits”

Meghan Markle
Getty

Ducesa de Sussex și fosta actriță americană Meghan Markle ar putea reveni în serialul „Suits” pentru un ultim episod, care ar putea aduce organizației sale o donație de milioane de dolari.

Soția prințului Harry ar putea reveni pe micile ecrane cu o scurtă apariție, iar episodul ar urma să fie filmat chiar în Marea Britanie, potrivit unei surse citate de Daily Star.

„Ar putea fi filmat în jumătate de zi sau chiar mai puțin. Încă nu s-a stabilit o sumă oficială, dar foarte curând ar urma să aibă loc negocieri. Am auzit că se discută despre sume care variază de la două la șase milioane”, a declarat sursa.

Meghan Markle a devenit cunoscută pentru rolul din serialul „Suits”, în care a început să joace în 2010. Ea a părăsit serialul pentru a se ocupa de proiecte caritabile, după căsătoria cu prințul Harry.

Citește și
meghan markle mama
Regina Elisabeta, jignită de mama lui Meghan Markle. Ce mesaj i-a trimis înainte de Crăciun
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Ultimul episod în care apare a fost difuzat în Marea Britanie în luna aprilie a anului trecut, cu o lună înainte de nunta cu prințul Harry.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cum au apărut Kate şi Meghan la slujba de Crăciun. Cele două ar fi certate
Cum au apărut Kate şi Meghan la slujba de Crăciun. Cele două ar fi certate

Meghan Markle şi Kate Middleton păreau cele mai bune prietene în timp ce se îndreptau spre slujba de Crăciun, în pofida zvonurilor privind o relaţie din ce în ce mai tensionată între cele două.

Regina Elisabeta, jignită de mama lui Meghan Markle. Ce mesaj i-a trimis înainte de Crăciun
Regina Elisabeta, jignită de mama lui Meghan Markle. Ce mesaj i-a trimis înainte de Crăciun

Doria Ragland, mama lui Meghan Markle, a fost invitată de regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii să petreacă sărbătorile la Sandringham, împreună cu întreaga familie regală, relatează online ziarul spaniol ABC.

Meghan Markle i-a interzis prințului Harry să participe la o tradiție veche de 3 secole
Meghan Markle i-a interzis prințului Harry să participe la o tradiție veche de 3 secole

Prințul Harry nu va participa la vânătoarea tradițională cu ocazia Zilei Pușculiței (Boxing Day), la presiunile soției sale, Meghan Markle, care s-a declarat împotriva acestor sporturi sângeroase.

A doua demisie în staff-ul lui Meghan Markle. ”A avut de suportat prea multe”
A doua demisie în staff-ul lui Meghan Markle. ”A avut de suportat prea multe”

Samantha Cohen, consiliera personală a lui Meghan Markle, va renunţa la postul său după ce ducesa de Sussex va naşte în primăvara anului viitor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.