Investigație despre erorile programului național de cadastru, duminică de la ora 18:00, la „România, te iubesc!”

×
Codul embed a fost copiat

Vreți să aflați cum o proprietate este mutată intenționat, deși deținătorul știe de o viață unde este amplasată?

Și cum apar suprafețele decalate și intabulările pe alte terenuri, peste vecini sau în alt sat, în cadrul programului național de cadastru sistematic?

Duminică, la emisiunea „România, te iubesc”, vă prezentăm astfel de situații aberante, cu pământuri mutate și încurcate cu girul statului.

Avem o țară în care oamenii știu că au titlu de proprietate și moștenire de familie, într-un anumit loc, pe care îl cunosc de-o viață.

Dar când vine programul de cadastru gratuit, situația se schimbă complet. Omul cu teren pe câmp, în extravilan, primește în buricul satului, în intravilan. Unde va trebui să se certe cu alți proprietari, strămutați, la rândul lor.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

La „România, te iubesc” veți vedea și români care au fost nevoiți să își răscumpere pământurile pe care le dețineau de zeci de ani, cu acte în regulă. Statul a împroprietărit pe altcineva, cu terenurile lor.

Și veți afla cum e posibil să rămâi fără pădure sau pășune.

Radu Petrușel, consilier local: „M-a mutat din pădure în câmp, lucru premeditat”.

Statul român a început în 2015 un program național de cadastru și carte funciară. Pe scurt, a început sa întabuleze oficial și gratuit toate proprietățile din mediul rural. S-au pus la bătaie 1,2 miliarde de euro, și pentru că termenul de finalizare, din 2023, a fost depășit, acesta a fost prelungit. 80 de firme au contract cu Agenția Națională de Cadastru, dar lucrările înaintează greoi - din 3.181 de localități înscrise acum 7 ani, au fost finalizate lucrările în doar...199. Adică nici 10% din numărul lor.

Un program anunțat pompos, ca fiind în beneficiul țării și comunităților, în avantajul oamenilor și mai ales gratuit pentru ei, se întâmplă doar pe hârtie. Altfel, ca la orice treabă românească, în realitate lucrurile stau taman invers.

Adică e pe bani frumoși, plătiți de oameni, care au fost puși pe drumuri la notari, prin tribunale și pe la oficiile de cadastru și alți topometriști care să le refacă măsurătorile. La țară, oamenii au aflat că altcineva a semnat în locul lor.

Am stat de vorbă cu cei ce dețin firmele de cadastru, plătite generos, să pună în ordine în acte, după măsurători pe teren. De la ei am aflat cum în România proprietatea poate fi mutată intenționat, din pix.

Prof. dr ing. Cornel Păunescu, patron firmă de cadastru: „Erorile pot apărea...”

Pe larg, despre cum se face cadastru național în satele și comunele de la noi, vedeți la „România, te iubesc!”

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
România, te iubesc! Emisiunea integrală din 2 iunie 2024
România, te iubesc! Emisiunea integrală din 2 iunie 2024

România, te iubesc! Emisiunea integrală din 2 iunie 2024.

Motivul pentru care țara noastră nu a reușit să facă modernizări prin investiții cu bani europeni pentru căile ferate
Motivul pentru care țara noastră nu a reușit să facă modernizări prin investiții cu bani europeni pentru căile ferate

„Pe drum spre Europa” partea a III-a. Avem una dintre cele mai bogate rețele de cale ferată din Europa, dar și cea mai învechită și proastă.

Cum au ajutat banii europeni la dezvoltarea aeroporturilor din țara noastră care au înregistrat un vârf de călători în 2023
Cum au ajutat banii europeni la dezvoltarea aeroporturilor din țara noastră care au înregistrat un vârf de călători în 2023

„Pe drum spre Europa” partea a II-a. Orice cetățean al Uniunii Europene are dreptul de circulație și de ședere liberă pe teritoriul statelor membre, iar asta a ajutat, în primul rând transportul aeronautic.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.