Filmul zilei în care procesul lui Liviu Dragnea a ajuns la final. Instanța va pronunța sentința pe 27 mai

×
Codul embed a fost copiat

Procesul lui Liviu Dragnea a ajuns la final, iar Instanţa Supremă va va pronunța sentința pe data de 27 mai.

Procurorii insistă ca politicianul să fie pedepsit, ba chiar să primească o pedeapsă mai mare decât cea dată de prima instanţă. Asta în timp ce avocaţii politicianului, care a preferat să aştepte veştile la sediul partidului, au cerut achitarea.

Avocaţii lui Liviu Dragnea au încercat până în ultima clipă să obţină amânarea procesului, mai ales că una dintre judecătoarele din completul de cinci urmează să se pensioneze de la 1 iunie.

Pentru dosarul liderului PSD, acest lucru ar fi însemnat reluarea apelului de la zero. Apărarea a cerut inclusiv ca instanţa să aştepte pronunţarea judecătorilor CCR, dar a contestat din nou şi componența primei instanțe care l-a condamnat pe şeful social-democraţilor la trei ani şi jumătate cu executare.

"Am constatat că e o suspiciune cu privire la modalitatea în care a fost ales domnul Epure", a afirmat Flavia Teodosiu, avocata lui Liviu Dragnea.

Citește și
sustinatori, Liviu Dragnea
Procesul lui Dragnea se termină astăzi. Excepțiile invocate de avocați au fost respinse
Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat o victimă? Vă rog să nu vorbiți” | AUDIO

Şi avocatul care le apară pe fosta soţie a lui Liviu Dragnea, Bombonica Prodana şi pe Olguța Şefu, fosta directoare de la Protecţia Copilului Teleorman, a cerut amânarea judecăţii până în momentul în care Curtea Constituţională se va fi pronunţat în chestiunea completurilor specilizate.

De altfel, Curtea Constituţională avea termen luni pentru a decide dacă dosarele de corupţie de la Înalta Curte trebuiau judecate în prima instanţă de completuri specilizate în astfel de fapte, doar că magistraţii au amânat decizia pentru a patra oară. Toate solicitările avocaţilor au fost respinse în bloc.

Marele absent şi la termenul de judecată de luni a fost însuşi Liviu Dragnea. Liderul PSD a decis să trimită la instanţa supremă avocatul care să-l preprezinte şi să-i facă apărarea.

La instanţa supremă, liderul PSD a fost susţinut nu doar de avocaţi, ci şi de câteva sute de persoane care au scandat încurajări pentru Dragnea. De față au fost însă şi contestatarii lui.

”O fi el vinovat puţin, dar nu chiar atât de vinovat", spune un susținător.

Zona în care se află sediul instanţei supreme a fost împânzită de forţele Jandarmeriei pentru a fi prevenite eventuale confruntări între tabere.

În tot acest timp, Liviu Dragnea a urmărit evoluţia propriului proces de la sediul central al partidului, unde avocaţii l-au informat minut cu minut cum decurg pledoariile.

Când ar putea fi aflată decizia definitivă 

 

Liviu Dragnea a preferat să lipsească și de la ultimul cuvânt, așa că avocații lui i-au susținut cauza în fața completului de judecată.

Procurorii au cerut majorarea pedepsei și, astfel, Liviu Dragnea ar putea fi condamnat la 7 ani și jumătate de închisoare. Însă avocații săi au cerut achitarea.

Instanța a anunțat că va pronunța sentința pe 27 mai.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Citește și...
Ponta, despre arestarea lui Mazăre: Ca în Narcos, Dragnea îi va da pe toţi, ca să scape el
Ponta, despre arestarea lui Mazăre: Ca în Narcos, Dragnea îi va da pe toţi, ca să scape el

Liderul Pro România, Victor Ponta, a declarat duminică, la Mamaia, că nu a fost "prea bun prieten" cu Radu Mazăre, dar că nu se bucură de răul acestuia.

Procesul lui Dragnea se termină astăzi. Excepțiile invocate de avocați au fost respinse
Procesul lui Dragnea se termină astăzi. Excepțiile invocate de avocați au fost respinse

Procesul în care liderul PSD Liviu Dragnea este judecat pentru acuzații de corupție a ajuns la final. La instanța supremă au loc acum pledoariile finale în fața completului de 5 judecători, însă decizia nu va fi dată luni, ci peste câteva zile!

CCR a decis: Dragnea avea dreptul să-şi delege toate atribuţiile din Cameră lui Iordache
CCR a decis: Dragnea avea dreptul să-şi delege toate atribuţiile din Cameră lui Iordache

Curtea Constituţională a României a respins, luni, sesizarea PNL privind prevederile din Regulamentul Camerei Deputaţilor referitoare la delegarea atribuţiilor preşedintelui către vicepreşedinţi.

Recomandări
Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990. Riscă închisoare pe viață
Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990. Riscă închisoare pe viață

Fostul președinte Ion Iliescu este oficial suspect în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie '90 pentru infracțiuni contra umanității.  

Ciolacu, despre surparea din Slănic: „Ce vreți să fac? Să știu unde s-au făcut drumurile peste mine?”. Reacția Salrom
Ciolacu, despre surparea din Slănic: „Ce vreți să fac? Să știu unde s-au făcut drumurile peste mine?”. Reacția Salrom

La Slănic, în Prahova, craterul din centrul orașului s-a adâncit cu 20 de centimetri și nimeni nu poate spune dacă surparea se va opri.

Piața imobiliară începe să își revină, dar vânzătorii nu mai negociază atât de mult. Unii caută și un an locuința perfectă
Piața imobiliară începe să își revină, dar vânzătorii nu mai negociază atât de mult. Unii caută și un an locuința perfectă

După o perioadă în care mulți au amânat achizițiile mari cum ar fi cumpărarea unei locuințe noi, cererea pe piața imobiliară începe să își revină.