Un român a atacat cu un polizor polițiștii care l-au prins la furat în Franța

politie franta general
Shutterstock

Doi români, în vârstă de 38 și 48 de ani, au fost condamnați la închisoare în Franța, după ce au fost prinși la furat în Franța, iar unul dintre ei a încercat și să atace un polițist cu un polizor.

Ei au fost prins în flagrant în timp ce dădeau o spargere într-un garaj auto, în noaptea de 16 spre 17 noiembrie, în Fréjus, notează 20minutes.

Prinși de poliție chiar în timp ce dădau spargerea, cei doi români au încercat să fugă. Primul a fost prins fără greutate de oamenii legii, dar al doilea a opus rezistență.

Mai mult, el avea în mână un polizor electric cu care l-a atacat pe polițistul care îl urmărea. Polițistul a scos imediat pistolul, iar românul s-a predat, într-un final.

Instanța i-a judecat pe cei doi și au fost condamnați la 4 și, respectiv, 8 luni de închisoare, primind și o interdicție de a intra în Franța timp de 5 ani.

Citește și
biciclete
Cu cât voiau românii să vândă bicicletele de 600.000 € furate din Franța. Le-au furat din fața unui hotel
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Reţea de traficanţi de migranţi, printre care români, destructurată în Franţa. Suma uriașă pe care au câștigat-o
Reţea de traficanţi de migranţi, printre care români, destructurată în Franţa. Suma uriașă pe care au câștigat-o

Poliţia franceză a anunţat că au fost arestaţi 15 traficanţi proveniţi din mai multe ţări şi a căror reţea a transferat sute de migranţi din Franţa în Regatul Unit, informează AFP.

Cu cât voiau românii să vândă bicicletele de 600.000 € furate din Franța. Le-au furat din fața unui hotel
Cu cât voiau românii să vândă bicicletele de 600.000 € furate din Franța. Le-au furat din fața unui hotel

22 de biciclete extrem de scumpe, furate după o competiţie din Franţa, au fost găsite acum în România, în judeţul Vrancea, ascunse în maşina unor contrabandişti de stupefiante. Patru suspecţi sunt reţinuţi.

Bicicletele lotului italian de ciclism furate în Franța au fost găsite în Vrancea
Bicicletele lotului italian de ciclism furate în Franța au fost găsite în Vrancea

Bicicletele lotului național de ciclism al Italiei au fost furate din fața hotelului, la o zi după câștigarea titlului mondial în Franța, de către hoți din România. Bicicletele de 600.000 de euro au fost descoperite în Vrancea.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.