Peste 1000 de oameni au ieșit pe străzile din Timișoara pentru a promova viața sănătoasă

×
Codul embed a fost copiat

Un eveniment organizat în Timișoara promovează mișcarea și viața sănătoasă. Peste o mie de oameni au răspuns invitației și au alergat pe străzile din orașul de pe Bega - fiecare în funcție de pregătire.

În timp ce unii au ales cursa de doar doi kilometri, alții - antrenați - au ajuns cu bine la final după 42 de kilometri.

După încălzirea corespunzătoare, făcută sub atenta supraveghere a unor specialişti, participanţii au pornit în cursă din centrul Timisoarei, pe principalele străzi din oraş. Startul a fost dat de salve de tun.

Cei care au alergat alături de familie şi nu fac sport în mod regulat s-au putut înscrie în cursa de doar doi kilometri. Ceilalţi au avut de ales între trasee mai lungi - de la 5,5 kilometri, până la 42 de kilometri.

Nu doar distanţă a reprezentat o problemă pentru participanţi.

Citește și
Caprioara
Proprietarul unui magazin a auzit cum cineva sparge vitrina. Ce creatură a intrat pe geam
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Participant: "Am avut coborâri, urcări, schimbări, ne-o băgat pe stadion, excelent, vremea minunată. Concurenţii foarte buni, am alergat cât am putut, tot am reuşit un loc cinci."

Participanta: "A fost cald, nu am fost foarte pregătită, dar am reuşit să termin în 43 de minute."

Acţiunea, organizată de o asociaţie din Timişoara, încurajează mişcarea şi un stil de viaţă sănătos.

Participant: "Alerg aproape zilnic. Având în vedere profesia mea, de arhitect, îmi contrabalansează viaţa profesionala cu timpul liber. Şi creează un echilibru perfect."

Olimpiu Porumb, membru Asociataia Alergotura: "Asociaţia Alergotura din Timişoara din care fac parte îşi propune să scoată lumea la mişcare, asta e scopul, vrem să obişnuim timişorenii şi nu numai să iasă la mişcare şi să de ce nu, să încerce să vadă unde le sunt limitele. E foarte important să ieşi din casă, să alergi de două ori pe săptămână. Să faci orice fel de mişcare."

Evenimentul a ajuns la ediţia cu numărul trei şi față de anul trecut, numărul participanţilor s-a dublat.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Premiu uriaș la Joker, câștigat de un angajat MAI. Milionar în euro cu un bilet de 8,5 lei
Premiu uriaș la Joker, câștigat de un angajat MAI. Milionar în euro cu un bilet de 8,5 lei

Surpriză uriaşă pentru un cetăţean din Bistriţa-Năsăud. Acesta a jucat duminică la loto, la categoria Joker, numerele norocoase care i-au adus un câştig de peste 3,7 milioane de euro.

Proprietarul unui magazin a auzit cum cineva sparge vitrina. Ce creatură a intrat pe geam
Proprietarul unui magazin a auzit cum cineva sparge vitrina. Ce creatură a intrat pe geam

Un client cam nepoliticos și-a făcut apariția într-un magazin cu telefoane mobile din Statele Unite și, în loc să cumpere ceva, a lăsat dezastru în urmă.

Bătrână la un pas de moarte după ce a căzut de pe munte. Ce făcea noaptea în Bucegi
Bătrână la un pas de moarte după ce a căzut de pe munte. Ce făcea noaptea în Bucegi

Un pas greșit ar fi putut să o coste viața aseară pe o femeie de 64 de ani din Bușteni.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.