O femeie din Italia a obținut peste 100.000 de euro, după ce a păcălit statul că este mama a cinci copii. Cum a reușit

gravida
Shutterstock

O italiancă a reușit să păcălească statul că a născut cinci copii și a obținut peste 100.000 de euro din indemnizații.

 

Barbara Ioele lucra la un fast-food și a mințit că în perioada 2014-2019 a născut. Ea a dus de fiecare dată angajatorului certificate semnate de un ginecolog care atestau nașterile.
 
În plus, pentru a fi cât mai credibilă, femeia a dat nume copiilor și i-a înegistrat oficial, obținându-le coduri numerice personale. În aceeași periaodă, femeia a mai adus li alte documente medicale care arătau că ar fi avut 12 sarcini periculoase care nu au putut fi duse la capăt.
 
„Totul pentru a nu munci... Mâinile în jurul șoldurilor, o pernă sub rochie pentru a simula o sarcină, mersul ușor obosit al cuiva aflat în luna a șasea, în plină vară. E cald, apoi maternitatea ei este o maternitate cu risc, ca și celelalte douăsprezece care s-au încheiat cu avorturi naturale, chiar dacă, în alte cazuri, Barbara Ioele a «născut» cinci copii în cinci ani, din 2014 până în 2019”, scrie La Republica, citată de stiridiaspora.ro.
 
Pentru a obține beneficii financiare, inclusiv concedii de maternitate și alocații, femeia a falsificat documentele alături de soțul ei, el fiind cel care făcea semnăturile medicilor. Ei doi au profitat de breșele sistemului de securitate socială italian.
 
Italianca a fost prinsă, după ce angajatorul a început să suspecteze că ceva este în neregulă cu sarcinile și a cerut investigarea cazului. Femeia a primit un an și opt luni de închisoare.
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Accident pe autostrada A1. O femeie gravidă a fost rănită
Accident pe autostrada A1. O femeie gravidă a fost rănită

Un accident a avut loc duminică seară pe A1, pe sensul de mers spre București.  

A murit însărcinată la 25 de ani, în timp ce era cu soțul în mașină. Un tânăr a intrat în plin în ei, în Botoșani
A murit însărcinată la 25 de ani, în timp ce era cu soțul în mașină. Un tânăr a intrat în plin în ei, în Botoșani

O gravidă de 25 de ani a murit duminică seară pe Drumul European 58, în județul Botoșani.

Gravidă salvată de polițiști în Caraș-Severin după ce a fost aruncată din mașină de soțul ei
Gravidă salvată de polițiști în Caraș-Severin după ce a fost aruncată din mașină de soțul ei

O gravidă a fost salvată de polițiștii de frontieră în Caraș-Severin după ce a fost aruncată dintr-o mașină în mers chiar de către soțul ei.

 

O gravidă din Vaslui a născut acasă, după ce salvarea a rămas blocată în zăpadă. Bebelușul a fost transportat la spital
O gravidă din Vaslui a născut acasă, după ce salvarea a rămas blocată în zăpadă. Bebelușul a fost transportat la spital

O gravidă din județul Vaslui a născut la domiciliu, în noaptea de luni spre marţi, asistată de un cadru medical al Serviciului de Ambulanţă Judeţean, care a ajuns la caz cu o maşină off-road.

Gravidă preluată de o şenilată şi transportată la ambulanţă. Drumuri blocate sau greu practicabile în Vaslui
Gravidă preluată de o şenilată şi transportată la ambulanţă. Drumuri blocate sau greu practicabile în Vaslui

Mai multe drumuri din judeţ sunt blocate sau greu practicabile din cauza ninsorii abundente şi a viscolului puternic, pe tronsonul Roşieşti - Vutcani, o femeie însărcinată fiind transportată de o şenilată a ISU la un echipaj medical al Ambulanţei.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.