Mire acuzat că a violat o domnișoară de onoare înainte de nuntă. Reacția miresei

mire
CNN

Un bărbat din Statele Unite este acuzat că a agresat-o sexual pe o domnișoară de onoare cu două zile înainte de a se căsători, relatează CNN. 

Incidentul a avut loc în Pennsylvania, în timpul unei petreceri înainte de nunta cuplului potrivit unor documente depuse la tribunal, informează CNN.

Victima, o femeie de 29 de ani, prietenă cu mireasa și domnișoară de onoare la nuntă, a povestit poliției că se afla în stare de ebrietate și nu era conștientă în momentul agresiunii.

Femeia a povestit că agresiunea s-a produs pe 30 august la o petrecere înainte de nuntă. Când și-a revenit și-a dat seama că nu mai avea costumul de baie, iar bărbatul era peste ea, într-un vestiar al bărbaților.

În același timp  mireasă a intrat peste ei în vestiar și a început să se certe cu mirele. 

Citește și
Șerban Scînteianu
Român condamnat pentru viol în Marea Britanie. Cum a reușit să scape victima
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Bărbatul a declarat că a consumat prea mult alcool în acea seară și i-a cerut scuze femeii. Totodată susține că domnișoara de onoare a venit de bunăvoie cu el în vestiar. 

„Vreau să îmi cer scuze încă o dată pentru tot. Putem să fim fericiți din nou? Sunt extrem de fericit să mă căsătoresc cu ea”, i-ar fi scris el domnișoarei de onoare într-un mesaj înainte de nuntă.

Mirele a asigurat-o pe femeie că nu au întreținut relații sexuale propriu-zise, dar a rugat-o să ia pastila de a doua zi ca să fie siguri că nu se ”întâmplă nimic”. 

După depunerea plângerii și demararea unei anchete, bărbatul a fost arestat și eliberat pe o cauțiune de 100.000 de dolari.

În ciuda scandalului, nunta a avut loc în cele din urmă.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 

 

 

 

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Elevă violată şi bătută de peste 500 de bărbaţi. Poliţiştii i-au făcut tot ei dosar penal
Elevă violată şi bătută de peste 500 de bărbaţi. Poliţiştii i-au făcut tot ei dosar penal

O minoră, victima traficanţilor de persoane, a fost violată de sute de bărbaţi într-un oraşel din Marea Britanie, iar autorităţile nu au făcut nimic pentru a o ajuta.

Român condamnat pentru viol în Marea Britanie. Cum a reușit să scape victima
Român condamnat pentru viol în Marea Britanie. Cum a reușit să scape victima

Un român fără adăpost din Marea Britanie a ajuns la închisoare după ce a violat o tânără în vârstă de 18 ani.

Fată de 14 ani, abuzată de iubitul mamei sale. Planul cumplit pus la cale de bărbat
Fată de 14 ani, abuzată de iubitul mamei sale. Planul cumplit pus la cale de bărbat

Un lanț de orori declanșează o investigație în Dej, județul Cluj: o fată de 14 ani a fost abuzată sexual de mai multe ori, iar suspect este chiar iubitul mamei sale.

Fiica actorului Ewan McGregor a dezvăluit că a fost victima unui viol:
Fiica actorului Ewan McGregor a dezvăluit că a fost victima unui viol: "Mi-a fost rușine"

Fiica actorului Ewan McGregor a dezvăluit că a fost victima unui viol, a suferit un avort și s-a luptat o lungă perioadă de timp cu dependența de droguri.

Mesajele pe care un polițist le-a trimis unei femei violate. Bărbatul a fost dat afară
Mesajele pe care un polițist le-a trimis unei femei violate. Bărbatul a fost dat afară

Un ofițer de poliție din statul american Carolina de Nord a fost arestat după ce a trimis mai multe mesaje sugestive victimei unui viol de al cărei caz s-a ocupat.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.