Cine a fost Antim Ivireanul, cel mai de seamă mitropolit al Țării Românești

Antim Ivireanul
Shutterstock

În fiecare an, pe 27 septembrie, Biserica Ortodoxă Română îl prăznuiește pe Sfântul Antim Ivireanul, mitropolit al Țării Românești în secolul al XVIII-lea.

Antim Ivireanul a fost un autor, tipograf, gravor, teolog, episcop și apoi mitropolit al Țării Românești în perioada 1708 -1715.

Antim Ivireanul a avut un rol însemnat în introducerea limbii române în slujbele bisericești.

Cine a fost Antim Ivireanul

Sfântul Ierarh Antim Ivireanul s-a născut în 1650 în Iviria (veche denumire a Georgiei), care la acea vreme era sub ocupație persană și otomană.

De tânăr, Antim Ivireanul a fost luat rob de către turci și dus la Constantinopol. După un timp, Dositei Notara, Patriarhul Ierusalimului, l-a răscumpărat pe Antim și l-a dus în Țara Românească, unde a învățat arta caligrafiei, a desenului și a broderiei și a ajutat la tipărirea cărților bisericești.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Scrierile lăsate de Antim Ivireanul în Țara Românească

În perioada 1691-1694 Antim a activat ca tipograf la Tipografia Domnească din Bucureşti, unde a tipărit următoarele cărți:

• „Slujbele cuvioasei Parascheva şi a lui Grigorie Decapolitul”, 1692 (limba greacă)

• „Evangheliar greco-român”, 1693 (limbile greacă şi română)

• „Psaltire”, 1694 (limba română)

• „Psaltire”, 1694 (limba slavonă)

În vara anului 1694,  Antim a înființat o școală tipografică unde a lucrat neîncetat pentru desăvârșirea „meşteşugului tipografiei şi îndreptărilor cuvintelor româneşti”, potrivit basilica.ro.

Printre cărțile publicate de Antim Ivireanu, menționăm: „Antologhionul”, „Evangheliarul”, „Floarea darurilor”, „Carte sau lumină”, „Octoihul”, „Capete de poruncă” „Învăţătură bisericească” și „Mărturisirea ortodoxă”.

Pe 16 martie 1705, Antim Ivireanul a fost ales episcop la Râmnicu Vâlcea. În această perioadă, a tipărit nouă cărţi, cea mai importantă fiind „Tomul bucuriei”, care avea aproape 800 de pagini și cuprindea cinci lucrări. În această operă, Antim se adresa celor care încercau să dezbine ortodoxismul.

Pe 22 februarie 1708, în urma testamentului lăsat de mitropolitul Teodosie, Antim Ivireanul a fost numit Mitropolit al Țării Românești.

La scurt timp după ce a fost numit mitropolit, Antim Ivireanul a mutat tipografia de la Râmnicu Vâlcea la Târgovişte și a tipărit 18 cărţi, dintre care 11 în limba română.

Cea mai importantă lucrare a mitropolitului Antim este „Didahiile”.

De-a lungul timpului, Mitropolitul Antim a tipărit 39 de cărți, dintre care 21 în limba română și a ajutat la tipărirea altor 24.

De asemenea, Sfântul Antim Ivireanul a înfiinţat mai multe şcoli unde promova învățământul gratuit pentru copiii care proveneau din familii fără posibilități financiare.

Sfârșitul tragic al Mitropolitului Antim Ivireanul

În vara anului 1716 a început un război dintre turci și austrieci, care a durat până în 1718.

Cunoscut ca patriot şi luptător împotriva asupririi turceşti, mitropolitul Antim Ivireanul a fost arestat în martie 1716 şi supus la umilințe și la chinuri. În același an a fost caterisit pe nedrept și condamnat la închisoare pe viaţă la Mănăstirea Sfânta Ecaterina de pe muntele Sinai.

Pe drum spre mănăstire, ostaşii turci l-au omorât şi i-au aruncat trupul în apele râului Tungia, lângă Adrianopol.

La câțiva ani după moartea sa, Patriarhia Ecumenică a ridicat caterisirea mitropolitului Antim Ivireanul, iar pe 21 iunie 1992 a fost canonizat de către Sinodul Bisericii Ortodoxe Române.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Bookfest 2024: Ficțiunea și poveștile pentru copii au fost vedetele târgului de carte
Bookfest 2024: Ficțiunea și poveștile pentru copii au fost vedetele târgului de carte

A fost un weekend plin pentru cei care iubesc să citească și au ajuns la Bookfest, unul dintre cele mai mari târguri de carte de la noi, organizat în Capitală.  

Peste 60.000 de turiști au ajuns pe litoral în primul weekend din iunie. Ce prețuri i-au întâmpinat la malul mării
Peste 60.000 de turiști au ajuns pe litoral în primul weekend din iunie. Ce prețuri i-au întâmpinat la malul mării

Peste 60.000 de turiști s-au bucurat în acest weekend de vremea bună de pe litoral, mai mulți ca anul trecut în primul weekend din iunie.

Un bărbat din Vaslui a încercat să verifice o butelie plină de gaz folosind flacăra deschisă. Ce a urmat
Un bărbat din Vaslui a încercat să verifice o butelie plină de gaz folosind flacăra deschisă. Ce a urmat

Un bărbat în vârstă de 43 de ani a fost rănit, duminică, într-o explozie urmată de incendiu, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.