Capsula New Shepard a companiei Blue Origin a decolat joi pentru a patra oară

×
Codul embed a fost copiat

Zborurile comerciale în spațiu devin, încetul cu încetul, o obișnuință.

Capsula New Shepard a companiei Blue Origin a decolat joi pentru a patra oară, având la bord șase persoane care au plătit bani buni pentru această excursie.

Printre pasageri au fost și doi investitori, un fost manager al Agenției Spațiale Americane și creatorul programului New Shepard.

Jeff Bezos a participat la primul zbor cu turişti spaţiali organizat de compania sa Blue Origin, pe 20 iulie 2021, la doar nouă zile după ce Virgin Galactic a efectuat acest gen de zbor.

Are, totuşi, satisfacția că racheta lui, New Shepard, ajunge mai sus cu 20 de kilometri decât naveta Unity a lui Richard Branson.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Cele mai misterioase obiecte din Sistemul Solar. De la Triunghiul Bermudelor al spațiului la Bulele Fermi
Cele mai misterioase obiecte din Sistemul Solar. De la Triunghiul Bermudelor al spațiului la Bulele Fermi

Universul este plin de obiecte misterioase, iar Sistemul Solar este căminul celor mai bizare apariții care continuă să dea bătăi de cap oamenilor de știință.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.