Campanie de ecologizare în Clisura Dunării. Localnicii au strâns camioane întregi de deşeuri

×
Codul embed a fost copiat

Turiștii care vor merge în vacanța de Paște în Clisura Dunării vor găsi localitățile mai curate. Asta după ce autoritățile au organizat o amplă campanie de ecologizare.

Marți, 200 de localnici din comuna Eșelnița s-au mobilizat și au strâns camioane întregi de deşeuri. Acțiunea va continua zilele acestea și în alte zone.

 

Localnicii - oameni simpli, polițiști, jandarmi, pădurari și angajați ai primăriei, au participat la ecologizarea din comuna Eșelnița. Autoritățile au adus și utilaje de mare tonaj.

De pe malul apei sau de prin tufișuri oamenii au strâns de la pungi de plastic, peturi, până la saltele sau electrocasnice.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Ionică Negru, vicepreședinte Consiliul Județean Mehedinți: „Zona e superbă, oamenii s-au mobilizat, să sperăm că se înțelege ceva din semnalul pe care noi îl dăm.”

Alin Iusuf, prefect județul Mehedinți: „Este păcat, avem o țară frumoasă, avem un județ extraordinar de frumos, este păcat ca în aceste locuri să găsim mizerie, tot felul de gunoaie, mai ales într-o zonă ca aceasta, pretabilă activităților de turism.”

În următoarele zile în Clisura Dunării urmează să ajungă turiștii care își vor petrece sărbătorile pascale acolo.

Cătălin Tutilescu, șef Garda de Mediu Mehedinți: „Turiștilor le place curățenia, sperăm ca localnicii să înțeleagă acest lucru și după cum bine știți, toți cei de aici din zonă trăiesc din turism. Vă rugăm să păstrați aceste zone curate.”


Campania de ecologizare din Clisura Dunării face parte din programul național "Curățăm România" și va continua până la 1 Mai în toate localitățile.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Bookfest 2024: Ficțiunea și poveștile pentru copii au fost vedetele târgului de carte
Bookfest 2024: Ficțiunea și poveștile pentru copii au fost vedetele târgului de carte

A fost un weekend plin pentru cei care iubesc să citească și au ajuns la Bookfest, unul dintre cele mai mari târguri de carte de la noi, organizat în Capitală.  

Peste 60.000 de turiști au ajuns pe litoral în primul weekend din iunie. Ce prețuri i-au întâmpinat la malul mării
Peste 60.000 de turiști au ajuns pe litoral în primul weekend din iunie. Ce prețuri i-au întâmpinat la malul mării

Peste 60.000 de turiști s-au bucurat în acest weekend de vremea bună de pe litoral, mai mulți ca anul trecut în primul weekend din iunie.

Un bărbat din Vaslui a încercat să verifice o butelie plină de gaz folosind flacăra deschisă. Ce a urmat
Un bărbat din Vaslui a încercat să verifice o butelie plină de gaz folosind flacăra deschisă. Ce a urmat

Un bărbat în vârstă de 43 de ani a fost rănit, duminică, într-o explozie urmată de incendiu, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.