Turismul de nișă, tot mai căutat de români. Unde se organizează excursiile și de la ce prețuri pornesc

×
Codul embed a fost copiat

Pe lângă relaxarea de pe litoral, în această vară oamenii caută și vacanțe tematice. Care sunt pentru toate gusturile și buzunarele.

Călătoriile organizate de tineri pentru socializare și descoperirea unor locuri noi sunt de obicei mai ieftine. Însă, prețul crește odată cu cererile doritorilor.

Bogdan căuta în urma cu câțiva ani persoane cu care să iasă în oraș așa că a decis să facă un grup pe Facebook. De la ieșirile în București au ajuns la drumeții pe munte și excursii la mare sau în Deltă.

Bogdan Vladu, fondator excursii de socializare: „Le dădeam mesaje oamenilor pe Facebook și îi întrebam dacă vor să fie în acel grup sau nu, și majoritatea fetelor mă întrebau dacă e vorba de matrimoniale, și le spuneam nu, n-am nicio treabă. Pur și simplu ieșim să cunoaștem oameni. Au început să vină din ce în ce mai multe persoane. Oamenii zic că ar vrea să mergem în x și y și noi atunci analizăm, mergem în recunoaștere și dacă e intersant mergem acolo. Ne întâlnim dimineața la Piață Victoriei, de obicei la ora 6 plecăm de acolo, oamenii vin cu chef de viață”.

În acest moment, sunt organizate excurisii în fiecare weekend, iar prețul pornește de la 170 de lei.

Citește și
concediu vacanta
Câți bani alocă românii pentru un concediu. Prețul unui sejur este, anul acesta, cu 30% mai scump
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Turismul cultural și rural, printre preferințe

Cele mai mici prețuri apar acolo unde turismul de nișă este organizat de tineri care vor să descopere orașe la pas, se cazează în hosteluri și caută din timp muzee accesibile.

La fel de ieftine sunt și vacanțele cu cortul. Foarte mulți sunt atrași de turismul cultural și rural. Cristian organizează, pe lângă mese tradiționale, excursii în localitatea Râu Sadului, la 35 de kilometri de Sibiu. Turiștii sunt cazați în podul unor colibe restaurate și au parte de experiențe autentice.

Cristian Cismaru, organizator: „Urci la colibe cu cei din sat care au cai și măgari că să te ajute la bagaje. Încercăm să combinam activitățile curente ale localnicilor, fie cosit, mers cu animalele, muls, făcut brânză, cu ceea ce se așteaptă turiștii, adică drumeție, partea de mâncare. În mod ideal ar trebui să stai mai mult de o noapte, măcar două nopți, altfel nu simți locul. Ar trebui să prinzi măcar un răsărit, un apus”.

Citește și Obiceiul adoptat de mulți turiști români pe litoral, ca să cheltuie mai puțin. „Mai ieftin cu mult”

O colibă costă 200 de lei pe noapte și este închiriată pentru două familii cu unul sau doi copii. Vacanțe tematice sunt organizate și în afara țării.

Ciprian Enea, consultant turism: „Avem o infinitate de propuneri de la agențiile de turism, de la vacanțe tematice care au legătură cu filme, până la parcurile de distrații pentru copii. Sunt mulți turiști care merg în vacanțe care au legătură cu mâncarea, cu vinurile. Și nu în ultimul rând, vorbim de acel turism tematic care presupune foarte mulți bani, vorbim de oameni care-și permit să meargă în vacanțe cu charter personal, care își doresc destinații private. Vorbim de vacanțe care costă de la câteva zeci de mii de euro la sute de mii bune”.

Pasionații de aventură pot merge în excursii organizate și la Polul Nord, Polul Sud, pe Himalaya sau Amazon. În aceste cazuri, este importantă alegerea unui partener local serios și experimentat. Contează și pregătirea fizică, dar și folosirea unui echipament de calitate.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ministrul Turismului, despre „taxa de cearșaf” de 200 de lei, la Năvodari: Voi trimite reprezentanţii noştri la faţa locului
Ministrul Turismului, despre „taxa de cearșaf” de 200 de lei, la Năvodari: Voi trimite reprezentanţii noştri la faţa locului

Ministrul Turismului, Daniel Cadariu a declarat, marţi, în emisiunea Talk News de la Profit News TV, despre taxa de 200 de lei pentru amplasarea unui cearşaf la malul mării, la Năvodari, că ”e de râs şi nu prea, poate că e mai curând de plâns”.

Câți bani alocă românii pentru un concediu. Prețul unui sejur este, anul acesta, cu 30% mai scump
Câți bani alocă românii pentru un concediu. Prețul unui sejur este, anul acesta, cu 30% mai scump

La fel de adevărat este că, vara aceasta, românii au început să colinde lumea ca înainte de pandemie.  

Avertisment MAE pentru românii din Grecia. Urmează fenomene meteo extreme
Avertisment MAE pentru românii din Grecia. Urmează fenomene meteo extreme

Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau care intenţionează să călătorească în Grecia că Serviciul Naţional de Meteorologie (EMY) a emis o avertizare de fenomene meteo extreme.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.