Reacţia unor tineri când aud muzică tehno la castelul Peleş. "Avem de ce să fim mândri"

×
Codul embed a fost copiat

Castelul Peleş a fost parte din povestea „Untold''. Organizatorii festivalului şi comunitatea de petreceri „Cercle'', au deschis porţile turistice ale României către milioane de străini.

Pe platoul din fața Castelui a mixat legenda muzicii tehno, Oxia, iar evenimentul a fost transmis live. În felul acesta, este marcat Sezonul Romania - Franţa 2019.

Castelul Peleş a devenit pentru câteva ore, parte din povestea UNTOLD. Pe platoul din faţa castelului, aproximativ 500 de persoane au ascultat mixurile legendei muzici tehno, Oxia. Evenimentul a fost organizat de platforma internaţională Cercle, în parteneriat cu festivalul UNTOLD.

Tânăr: „Ne bucurăm foarte mult că a ajuns în România şi este o petrecere foarte reuşită, iar publicul este deosebit.”
Reporter: „Cum e să dansezi lângă Peleş?”
Tânăr: „E motivul pentru care am venit, este o ocazie unică.”

Tânăr: „Am căutat pe Google acest concert şi am venit. Pentru că îmi place.”

Citește și
Nina Kraviz
DJ-ul care a avut cele mai multe live-uri din lume, în 2018, a fost şi în România
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Deşi afară sunt doar 7 grade şi se resimt ca 4 grade, cei 500 de oameni veniţi din toate colţurile lumii pare că au starea unui festival de vară, deşi petrecerea e organizată la munte în mijlocul naturii într-un loc, încărcat de istorie.

Platforma CERCLE este dedicată promovării artiştilor şi a locurilor cu un potenţial excepţional, dar şi a artei, a patrimoniului cultural. Comunitatea organizează petreceri în cele mai cunoscute obiective turistice din lume: Tunul Eiffel, castelul Fontainebleau, Muzeul Bourdelle şi multe altele.

Alături de UNTOLD, în calitate de ambsador, acum au adus petrecerea de la Peleş în toată lumea cu ajutorul transmisiunii live.

Edy Chereji, UNTOLD: „Încercam să ne arătăm nou în primul rând românilor că avem de ce să fim mândri de ceea ce se întâmplă, de ce are această ţară. Din aceste motive încercam să facem evenimente prin care oamenii să vină să descopere România. 70 la sută sunt străini, care au venit special pentru acest eveniment, sunt obişnuiţi cu evenimentele pe care le organizează CERCLE, dar mai important că sunt oameni care sunt obişnuiţi cu UNTOLD, adică oameni care au mai fost în România.”

Evenimentul marchează sezonul Romania- Franţa 2019. Legenda muzicii tehno, Oxia, va veni şi la festivalul UNTOLD, care are loc în perioada 1- 4 august la Cluj.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Petrecere în fața Castelului Peleș, transmisă în direct în toată lumea
Petrecere în fața Castelului Peleș, transmisă în direct în toată lumea

Castelul Peleş este marți seară parte din povestea ''Untold''. Organizatorii festivalului şi comunitatea de petreceri ''Cercle'' deschid astfel porţile turistice ale României către milioane de străini.

DJ-ul care a avut cele mai multe live-uri din lume, în 2018, a fost şi în România
DJ-ul care a avut cele mai multe live-uri din lume, în 2018, a fost şi în România

Există în lume o tipă care a generat big-buzz în circuitul clubbing; e o tipă care a reuşit să vină cu o marcă proprie de sunet, un amestec de hypnotic ghetto-tech, e frumoasă şi se numeşte Nina Kraviz.

Veste bună pentru fanii Untold. Organizatorii pun la dispoziţie 10 mii de locuri de cazare în Cluj
Veste bună pentru fanii Untold. Organizatorii pun la dispoziţie 10 mii de locuri de cazare în Cluj

Veste bună pentru fanii Untold. De astăzi, organizatorii le pun la dispoziţie 10 mii de locuri de cazare în căminele studenţeşti din Cluj.

Reacţia unui taximetrist, când e întrebat despre UNTOLD:
Reacţia unui taximetrist, când e întrebat despre UNTOLD: "Depăşeşte Revelionul"

''UNTOLD'' împlineşte marţi 5 ani. În 5 martie 2015 se anunţau primii artişti care aveau să urce pe scena festivalului, care a devenit, cel mai bun din Europa - potrivit European Festival Awards.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.