Grecia și Croația sunt pregătite să primească turiști. Care sunt condițiile de călătorie

×
Codul embed a fost copiat

Grecia se pregătește să iasă din carantină, iar de ieri a permis deschiderea plajelor amenajate.

De sâmbăta viitoare începe oficial sezonul turistic în această țară, atât de căutată de români pentru vacanțe.

Doritorii pot ajunge acolo cu un test negativ de Covid sau cu certificatul de vaccinare.

În aceleași condiții sunt primiți și pe plajele din Croația.

Pe de altă parte, exasperată de amânarea lansării pașaportului verde, Austria amenință că va încheia cu alte state din UE acorduri bilaterale de mobilitate, dacă la summitul european din 25 mai nu se va ajunge la o înțelegere.

Citește și
SMURD
Copil de o lună, decedat după infecția cu coronavirus. Care a fost diagnosticul
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Nu e fizică atomică, spune premierul Sebastian Kurz, care adaugă că Austria dorește să instituie propriul său certificat de acest fel, încă din această lună.

S-a dat starul la distracţie pe această plajă de lângă Atena. După o perioadă lungă în care accesul a fost restricţionat pe nisip, oamenii s-au putut răsfăţa din nou sub razele soarelui, pe şezlongurile aranjate conform regulilor sanitare.

Grecia și-a stabilizat abia recent rata infectărilor și a deceselor asociate cu COVID-19, în urma unui val care a început la jumătatea lunii februarie. Vaccinările au atins şi ele un nivel record în această săptămână, aproximativ 1 din 10 rezidenți fiind complet vaccinaţi.

Ilias Babashikos, manager bar: "Atât grecii, cât și turiștii vor alege să vină aici. Oamenii simt nevoia să iasă din case. Au stat înăuntru de prea multă vreme. Drept urmare, suntem optimiști pentru sezonul estival".

Este optimist şi preşedintele Asociaţiei Hotelurilor din zona Pieria, Katerini, care atrage o jumătate de milion de români în fiecare an.

Iraklis Tsitlakidis, preşedintele Hotelierilor din Pieria: "Acum se organizează plajele cu umbrele, şezlonguri. Acestea sunt aranjate pe nisip în baza protocoalelor de igienă".

Nerăbdători, unii români au ajuns deja în Grecia, spune Otilia Badiu, care administrează o tavernă din Thasos. Cei care au venit, au prezentat teste PCR negative sau adeverinţa de vaccinare, şi trebuie să respecte regulile carantinei din Grecia.

Otilia Badiu, administrator tavernă Thasos: "Această stare de lockdown se referă la restricţiile de circulaţie între orele 11 noaptea şi 5 dimineaţa. Ca turişti doar acest lucru trebuie să respectaţi şi în locurile aglomerate să purtaţi masca. Pe terasele deschise există măsuri de distanţare, ospătarii poartă mască".

Oficial, însă, Grecia va deschide sezonul estival abia începând cu weekendul următor.

Pe lângă plaje, muzeele vor primi şi ele vizitatori. Urmează spre sfârşitul lunii cinematografele în aer liber şi spectacolele.

Turiştii Români pot alege şi litoralul Marii Adriatice. De pildă, oraşul Dubrovnik din Croaţia este acum o destinație foarte căutată, numărul de oaspeți fiind în creştere.

Pentru a se bucura de plajele din Croaţia, dar şi alte destinaţii, românii trebuie să fie la zi cu informaţiile de călătorie. Cele oficiale pot fi găsite aici, pe site-ul MAE.RO. În cazul Croaţiei, turiştii români trebuie să prezinte la graniţa un test PCR sau antigen, fie adeverinţa de vaccin care arată că au făcut a doua doză de cel puţin 14 zile.

 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Doi lei au fost testaţi pozitiv cu coronavirus la un parc safari din India
Doi lei au fost testaţi pozitiv cu coronavirus la un parc safari din India

Doi lei au fost testaţi pozitiv cu coronavirus la Etawah Safari Park, în statul indian Uttar Pradesh, au anunţat reprezentanţi ai parcului, potrivit CNN.

Copil de o lună, decedat după infecția cu coronavirus. Care a fost diagnosticul
Copil de o lună, decedat după infecția cu coronavirus. Care a fost diagnosticul

Un copil de o lună a murit după ce s-a infectat cu coronavirus. Din 9 aprilie, copilul era internat în secția de terapie intensivă a spitalului de pediatrie din Sibiu.

Cercetătorii olandezi au învățat albinele cum să depisteze infecțiile cu coronavirus: ”Este o idee bună”
Cercetătorii olandezi au învățat albinele cum să depisteze infecțiile cu coronavirus: ”Este o idee bună”

Cercetătorii olandezi au antrenat albinele să adulmece probele care conțin coronavirus, reducând timpul de așteptare pentru rezultatele testelor, au spus experții.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.