Fotografia cu rezoluție de 1,8 mld. pixeli, realizată pe Marte. Cum arată Planeta Roșie

NASA

Roverul Curiosity, trimis de NASA pe Marte, a realizat fotografia cu cea mai mare rezoluţie (1,8 miliarde de pixeli) obţinută vreodată până acum pe "Planeta Roşie", informează site-ul nasa.gov.

Compusă din peste 1.000 de imagini realizate în perioada vacanţei de Thanksgiving 2019 şi asamblate cu minuţiozitate în lunile care au urmat, acea fotografie panoramică prezintă un peisaj marţian la o rezoluţie de 1,8 miliarde de pixeli. NASA a publicat-o pe site-ul său la 4 martie.

O cameră instalată pe roverul american, Mastcam, a utilizat lentilele sale telescopice pentru a produce imaginea panoramică. Curiosity s-a bazat şi pe lentilele sale cu unghi mediu pentru a obţine o rezoluţie mai mică, o panoramă de 650 de milioane de pixeli, ce include puntea roverului şi braţul său robotizat.

Ambele imagini panoramice prezintă "Glen Torridon", o regiune aflată lângă Muntele Sharp explorat de roverul Curiosity. Fotografiile au fost făcute între 24 noiembrie şi 1 decembrie, când inginerii din acest proiect se aflau în vacanţa de Thanksgiving. Rămânând nemişcat şi având puţine sarcini de îndeplinit până la întoarcerea din vacanţă a inginerilor de la NASA, roverul a avut rara ocazie de a fotografia peisajul din jurul său din exact acelaşi punct, timp de mai multe zile la rând.

Citește și
planeta Marte
Descoperirea făcută de NASA pe Marte. Ar putea fi un semn al existenţei vieţii
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Curiosity a avut nevoie de peste şase ore şi jumătate, timp de patru zile, pentru a realiza acele imagini individuale. Operatorii Mastcam au programat lista cu sarcini de realizat, ce au inclus orientarea catargului şi focalizarea lentilelor. Pentru a se asigura că roverul dispunea de o lumină consistentă, inginerii americani au limitat perioada de fotografiat la un interval cuprins între orele marţiene 12:00 şi 14:00 în fiecare zi.

"Când cei mai mulţi din echipa noastră erau acasă şi savurau curcanul de Thanksgiving, Curiosity a produs acest veritabil ospăţ pentru ochi", a declarat Ashwin Vasavada, cercetător la Jet Propulsion Laboratory, centru al NASA şi coordonator al misiunii roverului Curiosity. "A fost pentru prima dată pe durata acestei misiuni când ne-am dedicat operaţiunile pentru a obţine o imagine panoramică la 360 de grade", a adăugat el.

În 2013, Curiosity a produs o imagine panoramică de 1,3 miliarde de pixeli, folosind ambele sale camere Mastcam. Camerele sale în alb negru Navigation Camera (Navcams) au transmis atunci imagini cu roverul în sine. Specialişti în domeniul imagisticii au asamblat apoi cu mare atenţie imaginile panoramice marţiene prin crearea unui mozaic compus din fotografii individuale cu marginile contopite, pentru a oferi fotografiei finale un aspect uniform.

Malin Space Science Systems din San Diego a construit şi operează camera Mastcam de la bordul roverului Curiosity. JPL, o divizie a Caltech din Pasadena, coordonează proiectul Curiosity pentru Science Mission Directorate al NASA din Washington şi a construit Navigation Cameras pentru acest rover marţian.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Gaură misterioasă, descoperită pe Marte. De ce se presupune că ar ascunde forme de viaţă
Gaură misterioasă, descoperită pe Marte. De ce se presupune că ar ascunde forme de viaţă

O fotografie publicată de NASA a provocat un val de entuziasm la nivel mondial.

Descoperirea făcută de NASA pe Marte. Ar putea fi un semn al existenţei vieţii
Descoperirea făcută de NASA pe Marte. Ar putea fi un semn al existenţei vieţii

O misiune a NASA a făcut publice mai multe înregistrări prin care se dovedește că există o activitate seismică pe Marte, fiind identificate cel puțin 174 de evenimente seismice.

Elon Musk vrea să trimită pe Marte 1 milion de oameni până în anul 2050
Elon Musk vrea să trimită pe Marte 1 milion de oameni până în anul 2050

Elon Musk a anunțat recent pe Twitter planurile sale prin care vrea să trimită pe Marte 1 milion de oameni până în anul 2050.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.