Cât de sigure și eficiente sunt vaccinurile anti-COVID pe care le va distribui Uniunea Europeană

coronavirus
Getty

În contextul în care în spațiul public tot mai multe companii farmaceutice susțin că au dezvoltat vaccinuri anti-COVID, apar semne de întrebare cu privire la siguranța și eficiența acestora.

Până în prezent, Uniunea Europeană a semnat cinci contracte de precomandă pentru eventuale vaccinuri, cu companiile AstraZenaca, Johnson & Johnson, Sanofi-GSK, Pfizer/BioNTech şi CureVac.

În baza politicii unitare a Uniunii Europene, oficialii blocului european au anunțat că vor trimite dozele de vaccinuri în același timp în toate țările europene.

În ziua în care a fost semnat contractul cu cei de la CureVac, președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat: „Comisia și-a asigurat până în prezent cel puțin 1,2 miliarde de doze și își îndeplinește angajamentul de a asigura un acces echitabil la vaccinuri sigure, eficiente și accesibile nu numai pentru cetățenii UE, ci și pentru cei mai săraci și mai vulnerabili oameni din lume”.

La 1 ianuarie 2020, populația Uniunii Europene era de aproximativ 447,7 milioane, potrivit unei estimări oficiale.

Citește și
Muncă de acasă
Productivitatea angajaţilor a crescut de la implementarea muncii de acasă, în 30% dintre companii
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Stella Kyriakides, comisar pentru sănătate și siguranță alimentară, a declarat: „Cu un număr tot mai mare de pacienți cu COVID în întreaga UE, un vaccin sigur și eficient este mai important decât oricând pentru a stopa pandemia. Cu acest al cincilea acord de cumpărare anticipată a vaccinurilor, extindem în continuare posibilitățile ca cetățenii UE și economiile noastre să poată reveni în siguranță în curând la normalitate. Este încă o etapă importantă în strategia noastră de vaccinuri din UE și dovadă a beneficiilor colaborării într-o veritabilă Uniune Europeană a Sănătății”.

Pfizer şi BioNTech au anunţat miercuri, în urma unei analize finale, că vaccinul lor pentru COVID-19 are o eficacitate de 95% de prevenire a infectării.

Există și dezavantaje, cum ar fi necesitatea de transport la -80 de grade Celsius, ceea ce implică provocări majore de logistică.

De asemenea, compania de biotehnologie Moderna a anunţat la începutul acestei săptămâni că, potrivit rezultatelor preliminare ale studiului său clinic de fază a treia, vaccinul său pentru noul coronavirus are o eficacitate de 94,5%.

Ursula a mai declarat recent că Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) se află ″în discuţii zilnice” cu instituţia americană omoloagă, FDA, pentru “sincronizarea evaluărilor lor asupra vaccinurilor” anti-COVID-19.

“Dacă toate procedurile se vor derula fără probleme, EMA ar putea să dea vaccinurilor de la Pfizer/BioNTech şi de la Moderna autorizaţia condiţionată de punere pe piaţă începând din a doua jumătate a lui decembrie, a afirmat şefa executivului UE.

Fauci dă asigurări în privința vaccinurilor Pfizer și Moderna

 

Imunologul Anthony Fauci, directorul Institutului Naţional de Alergii şi Boli Infecţioase din Statele Unite, a asigurat că vaccinurile împotriva Covid-19 de la Pfizer/BioNTech şi Moderna sunt sigure, deşi au fost dezvoltate într-un timp record.

"Viteza procesului de dezvoltare nu a compromis siguranţa şi nici integritatea ştiinţifică", a spus el în timpul unei conferinţe de presă a celulei de criză de la Casa Albă, potrivit Le Figaro.

Părerea românilor despre vaccinarea anti-COVID

 

Peste 38% dintre respondenţii unui sondaj au declarat că nu s-ar vaccina împotriva COVID-19 dacă un astfel de tratament ar fi disponibil în perioada următoare.

Sondajul a fost efectuat în perioada 25 septembrie - 16 octombrie, de către Centrul de Cercetări Sociologice Larics (CCSL), în parteneriat cu Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM) şi cu Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale (ISPRI), sub egida Secţiei de Ştiinţe Medicale a Academiei Române. Volumul eşantionului a fost de 1.000 de persoane, iar eroarea maximă admisă a datelor a fost de +/- 3%. Metoda folosită a fost ce a chestionarului aplicat telefonic.

Astfel, 38,6% dintre respondenţi au precizat că ar refuza să se vaccineze dacă ar exista un vaccin împotriva COVID-19. 30% au declarat că ar aştepta o perioadă şi s-ar vaccina doar dacă ar auzi că persoanele care şi-au administrat un astfel de tratament nu au avut probleme. 21,8% au afirmat că s-ar vaccina, iar 8% au spus că ar accepta doar dacă li s-ar explica mai multe despre acest tratament.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Coronavirus România, bilanț 20 noiembrie. 9.272 de cazuri noi și 160 de decese
Coronavirus România, bilanț 20 noiembrie. 9.272 de cazuri noi și 160 de decese

Coronavirus România, bilanț 20 noiembrie. Până astăzi, pe teritoriul României, au fost confirmate 403.123 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

Productivitatea angajaţilor a crescut de la implementarea muncii de acasă, în 30% dintre companii
Productivitatea angajaţilor a crescut de la implementarea muncii de acasă, în 30% dintre companii

Productivitatea angajaţilor a crescut de la implementarea muncii de acasă, arată circa 30% dintre companiile respondente ale Raportului HR Barometru, realizat de PwC România în luna octombrie, în timp ce 44% spun că a rămas constantă.

ASF: Pandemia COVID-19 taie din ce în ce mai acut oxigenul economiilor europene
ASF: Pandemia COVID-19 taie din ce în ce mai acut oxigenul economiilor europene

Nivelul de stres în cadrul sistemului financiar european, conform indicatorului compozit calculat de Banca Centrală Europeană, a crescut comparativ cu cel înregistrat săptămâna trecută.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.