„Probabil va fi sfârşitul carierei”. Ce a declarat Simona Halep despre o eventuală menţinere a suspendării sale

Simona Halep

Simona Halep a declarat, într-un interviu pentru Euronews, că dacă Tribunalul de Arbitraj Sportiv va menţine decizia de suspendare a sa pe patru ani aceasta va însemna sfârşitul carierei sale.  

„Dacă vor fi patru ani nu ştiu cum mă voi descurca. Probabil că va fi sfârşitul carierei mele. Da. Şi pentru ceva ce nu am făcut şi nu este din vina mea, este şi mai catastrofal.”, a spus Halep pentru euronews.ro.

Ea şi-ar fi dorit ca Patrick Mouratoglou să iasă mai devreme public pentru a-şi asuma răspunderea pentru suplimentul contaminat: „Mi-a fost greu, pentru că mereu am avut încredere în echipele mele, în echipele anterioare şi în toţi cei cu care lucrez (...) Încrederea mea este acum un pic zdruncinată.”

Agenţia Internaţională de Integritate a Tenisului (ITIA) a anunţat la 12 septembrie că un tribunal independent a suspendat-o pe Simona Halep pentru o perioadă de patru ani, ca urmare a unor încălcări ale Programului Anti-Doping în Tenis (TADP).

Simona Halep a făcut apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS), iar cazul său va fi judecat în februarie 2024.

Citește și
Simona Halep
Tribunalul de Arbitraj Sportiv a anunţat data când va fi audiată Simona Halep
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
„Mă bucur că am posibilitatea de a prezenta”. Reacția Simonei Halep, după ce a aflat că va fi audiată la TAS în februarie
„Mă bucur că am posibilitatea de a prezenta”. Reacția Simonei Halep, după ce a aflat că va fi audiată la TAS în februarie

Simona Halep a afirmat, marţi, că este bucuroasă că va avea posibilitate de a-şi demonstra nevinovăţia în faţa unui tribunal independent.

Tribunalul de Arbitraj Sportiv a anunţat data când va fi audiată Simona Halep
Tribunalul de Arbitraj Sportiv a anunţat data când va fi audiată Simona Halep

Simona Halep a depus apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv împotriva deciziei de suspendare a sa pe o perioadă de patru ani pentru dopaj la 24 octombrie, iar conform listei de audieri de pe site-ul TAS cazul ei va fi analizat în perioada 7-9 februarie.  

Simona Halep a părăsit definitiv România. Și-a vândut vila din Snagov și s-a mutat într-o țară bogată
Simona Halep a părăsit definitiv România. Și-a vândut vila din Snagov și s-a mutat într-o țară bogată

Suspendată vreme de 4 ani din tenis pentru dopaj, Simona Halep (32 de ani) a luat o decizie importantă în viața personală.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.