Rafael Nadal, despre cazul Djokovic: "Știa condiţiile impuse. El a ales"

Rafael Nadal, despre cazul Djokovic:
Getty

Rafael Nadal, 35 de ani, locul 6 ATP, a vorbit, joi, despre cazul lui Novak Djokovic, căruia autoritățile nu îi permit să intre în Australia, deși primise asigurări că va putea juca la Australian Open chiar dacă nu este vaccinat anti-Covid-19.

"Cred că, dacă ar fi vrut, ar fi putut juca fără griji aici, în Australia. El a ales. Fiecare este liber să facă propriile alegeri, dar în spatele lor există consecinţe. Evident, nu-mi place situaţia. Pe de o parte, îmi pare rău pentru el. Dar, pe de altă parte, ştia condiţiile de luni de zile. El a ales", a declarat Rafael Nadal.

"Multe familii au suferit enorm în ultimii doi ani din cauza pandemiei. Este normal ca oamenii de aici, în Australia, să fie supăraţi de această situaţie cu toate măsurile foarte stricte pe care le-au trăit. Mulţi oameni nu au putut merge acasă. Tot ce pot spune este că cred ceea ce spun oamenii de ştiinţă. Dacă ei spun că trebuie să ne vaccinăm, trebuie să ne vaccinăm", a mai spus spaniolul.

 

"Vaccinul este singura soluție"

 

Citește și
Rafa Nadal
Nadal nu va participa la Wimbledon şi la Jocurile Olimpice. Anunțul făcut de sportiv
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Rafael Nadal a precizat că a primit două doze de vaccin anti-Covid-19 și a transmis că imunizarea reprezintă singura soluție pentru a scăpa de pandemie.

"Am avut Covid. Am fost vaccinat de două ori. Dacă faci asta, poţi juca aici fără nicio problemă. Aceasta este singura certitudine. Dacă eşti vaccinat, poţi juca Australian Open şi peste tot. Lumea a suferit prea mult pentru a nu respecta regulile. Nu încurajez pe nimeni să se vaccineze. Fiecare ar trebui să facă ceea ce crede că este potrivit pentru el. Dar există reguli. Dacă nu vrei să fii vaccinat, s-ar putea să ai probleme. Mulţi oameni au murit de doi ani. Sentimentul meu este că vaccinul este singura soluţie pentru a opri această pandemie. Aceasta este ceea ce spun oamenii de ştiinţă. Eu nu pot spune altceva", a transmis jucătorul iberic.

Miercuri, Novak Djokovici nu a primit permisiunea de intra pe teritoriul Australiei şi viza sa a fost anulată.

Numărul 1 mondial a sosit la Melbourne cu un zbor Emirates de la Dubai, miercuri, la scurt timp după ora 23:00 AEST (n.r. - 15:00, ora României). El a fost ţinut în aeroport peste opt ore. După ce ce i-a fost anulată viza, sârbul a fost transferat la un hotel de carantină din Melbourne, până când va putea părăsi ţara.

Liderul mondial a făcut apel la decizia de anulare a vizei, iar acesta va fi judecat luni.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Rafael Nadal nu a mai putut continua și s-a retras de la turneul de la Toronto
Rafael Nadal nu a mai putut continua și s-a retras de la turneul de la Toronto

Tenismanul spaniol Rafael Nadal s-a retras de la turneul de la Toronto, înainte de meciul cu sud-africanul Lloyd Harris.

Nadal nu va participa la Wimbledon şi la Jocurile Olimpice. Anunțul făcut de sportiv
Nadal nu va participa la Wimbledon şi la Jocurile Olimpice. Anunțul făcut de sportiv

Spaniolul Rafael Nadal, locul 3 ATP, a anunţat, joi, pe social media, că a decis să nu participe în acest an la turneul de la Wimbledon şi la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

Djokovic l-a învins pe Rafael Nadar, campionul de la Roland Garros: ”Am jucat cel mai bun tenis al meu”
Djokovic l-a învins pe Rafael Nadar, campionul de la Roland Garros: ”Am jucat cel mai bun tenis al meu”

Sârbul Novak Djokovic s-a calificat în finala turneului de Mare Şlem de la Roland Garros, învingându-l în patru seturi, 3-6, 6-3, 7-6 (7/4), 6-2, pe spaniolul Rafael Nadal, în mult-aşteptatul duel al giganţilor tenisului mondial.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.