„Când facem bine, ne facem bine”. Campanii umanitare în mai multe orașe din țară

×
Codul embed a fost copiat

„Când facem bine, ne facem bine” este mesajul nostru, dar și al celor care sunt implicați acum în campanii umanitare pentru spitale, medici, copii și vârstnici.

Voluntarii strâng bani pentru dotarea spitalelor și îi ajută pe bătrânii singuri, care au nevoie de sprijin, sau pe bolnavii imobilizați la pat. Sunt si companii care își oferă gratuit serviciile sau care donează apă, alimente și bani pentru cei care se află, acum, în prima linie.

Asociația „Daruiește Viață” a strâns fonduri pentru dotarea cu echipamente de protecție a 16 unități medicale din șase orașe.

Carmen Uscatu, co-fondator „Dăruiește Viața”: „Lipsurile există încă de înaintea acestei pandemii. Lipsurile există de mult. Medicii s-au speriat foarte tare, pentru că si-au dat seama că nu se mai pot proteja. Au nevoie de măști, combinezoane, au nevoie de mănuși. Sigur că au apărut discuții, că au făcut un jurământ, dar n-au jurat niciodată că i-au salvat pe pacienți în detrimentul lor, a propriei salvări, și e și ilogic să spui că îi trimiți cu mâinile goale la război, ca apoi ei să se îmbolnăvească. Cine îi mai salvează apoi pe pacienți?”.

Peste 25.000 de oameni au donat bani și pentru inițiativa Asociației „Zi de Bine”, fondată de Melania Medeleanu și Luciana Zaharia. Pănă acum, au trimis mai multor spitale materiale de protectie si nouă containere, care au fost transformate în camere de primiri urgențe. S-au mobilizat și cei din grupul „Bikers for Humanity”, care au ajutat Institutul Clinic Fundeni.

Citește și
Suceava și opt comune satelit, în carantină. Multe afaceri, afectate puternic de noile măsuri
Suceava și opt comune satelit, în carantină. Multe afaceri, afectate puternic de noile măsuri
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Oamenii fac fapte bune în toată țara. În Dej, Argeș, Sighet, Vrancea, Timișoara, Cluj, Sibiu și Brașov, sute de voluntari îi ajută pe bătrânii izolați în case.

Flavia Boghiu, inițiatoarea proiectului „Îngrijiri la Domiciliu”, din Brașov: „Am pus afișe în tot orașul, în scările de bloc, ca lumea să vadă. Ne-am gândit că cei în vârstă nu au acces la internet. Avem și operatori de call center, pentru că avem un call center cu 15 linii, avem voluntari care răspund la telefon”.

Iar la Mănăstirea Galata din Iași, maicutele cos lenjerii de pat și măști de protecție pentru spitalele din zonă.

Conteaza si ajutorul venit din partea companiilor. Romaqua Group a donat jumătate de milion de lei Institutului de Boli Infecțioase „Matei Balș” și Spitalului Clinic de Boli Infecțioase „Victor Babeș”. Iar Tymbark a trimis mii de produse alimentare Spitalului de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva” din Iași.

În plus, medicii din București pot locui acum, temporar, pe perioada stării de urgență, în apartamentele și garsonierele listate în aplicația Miluu, care este gratuită și disponibilă atât în App Store, cât și Play Store.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Cum a devenit Suceava focarul infecției din România. Pacienții au luat virusul chiar din spital
Cum a devenit Suceava focarul infecției din România. Pacienții au luat virusul chiar din spital

Spitalul din Suceava este martorul unor scene sfâșietoare și totodată revoltătoare. Acolo au murit deja 26 de oameni din cauza coronavirusului și s-au infectat peste 180 de medici, asistente și infirmiere.

Suceava și opt comune satelit, în carantină. Multe afaceri, afectate puternic de noile măsuri
Suceava și opt comune satelit, în carantină. Multe afaceri, afectate puternic de noile măsuri

România se luptă cu coronavirusul, cu 293 de cazuri noi și prima zonă în carantină. În total, sunt 2.245 de îmbolnăviri, dar și 220 de pacienți vindecați. Iar bilanțul deceselor a ajuns la 78.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.