Terenuri de 300 mp, atribuite gratuit unor tineri de Primăria Hunedoara. Condițiile necesare

casa
Shutterstock

Şaptesprezece parcele de teren, fiecare în suprafaţă de circa 300 metri pătraţi, au fost atribuite gratuit tinerilor din municipiul Hunedoara care au îndeplinit condiţiile legale pentru a putea beneficia de acestea.

Procedura de atribuire a avut loc, joi, la sediul Primăriei Hunedoara, tinerii fiind invitaţi să tragă la sorţi amplasamentul fiecărei parcele pe care intenţionează să-şi construiască o locuinţă.

"Nu am dorit să se creadă că am fi favorizat pe cineva anume în niciuna dintre etapele procedurii de atribuire a terenurilor. Pe Aleea Tineretului s-au identificat 21 de parcele de teren. Noi am fi dorit să le atribuim pe toate, însă doar 17 solicitanţi au întrunit toate condiţiile legale şi procedurale necesare. Anul viitor, în zona parcelelor atribuite acum, se va construi un drum de acces şi se vor realiza reţelele de utilităţi necesare. Ne dorim ca, în viitorul apropiat, să identificăm şi alte terenuri pe care să le parcelăm şi să le punem la dispoziţia tinerilor care doresc să îşi ridice case", a declarat primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu.

Potrivit autorităţilor locale, pe lângă cei 17 solicitanţi care au primit joi parcelele de teren, au mai existat alte 75 de persoane care şi-au manifestat interesul pentru a primi în folosinţă, cu titlu gratuit, suprafeţe de teren. Solicitările acestora au fost respinse din cauză că nu au depus toate documentele necesare sau titularii nu au întrunit condiţiile legale.

Primăria Hunedoara a identificat în apropierea Grădinii Zoologice din localitate 21 de parcele de teren cu suprafeţe de aproximativ 300 mp, fiecare, ce au putut fi atribuite tinerilor interesaţi.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Conform Legii 15/2003, pot beneficia de terenuri gratuite pentru construcţia unei locuinţe persoanele cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, la data depunerii cererii.

Potrivit regulamentului adoptat de Consiliul Local în iunie 2020 (prin HCL nr. 193/26.06.2020), solicitantul a trebuit să depună o singură cerere, în nume propriu sau împreună cu soţul sau soţia, să fie cetăţean român şi să aibă domiciliul în municipiul Hunedoara.

O altă condiţie este ca solicitanţii să nu fi avut sau să nu deţină în proprietate o locuinţă ori un teren destinat construirii unei locuinţe proprietate personală, nici în Hunedoara şi nici în alte localităţi.

De la data atribuirii efective a parcelei de teren, beneficiarul este obligat să înceapă construcţia unei locuinţe în termen de cel mult un an şi să o finalizeze în cel mult şapte ani.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Intotero: Cuplurile infertile eligibile ce nu au beneficiat anul trecut de sprijin guvernamental depun documentele din nou
Intotero: Cuplurile infertile eligibile ce nu au beneficiat anul trecut de sprijin guvernamental depun documentele din nou

Ministrul Familiei, Natalia Intotero, a anunţat joi că persoanele şi cuplurile infertile care au fost declarate eligibile anul trecut pentru sprijinul guvernamental, dar nu au beneficiat de el, trebuie să reia procedura de depunere a documentelor.

Protest la Guvern. Sindicatele din Administraţie îl acuză pe Ciolacu de ”hărţuire şi ameninţare” la adresa angajaţilor
Protest la Guvern. Sindicatele din Administraţie îl acuză pe Ciolacu de ”hărţuire şi ameninţare” la adresa angajaţilor

Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie organizează un protest, joi, la sediul Guvernului, manifestaţia fiind ”împotriva promovării de către Guvernul României a unei politici salariale discriminatorii”.

Irina i-a donat surorii ei mai mici o parte din ficat. Nicoleta are acum o șansă la viață
Irina i-a donat surorii ei mai mici o parte din ficat. Nicoleta are acum o șansă la viață

Dragostea de soră s-a dovedit salvatoare. O femeie din Olt care suferea din copilărie de o boală hepatică gravă a primit șansa la viață de la sora ei mai mare care i-a donat o parte din ficat.  

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.