Românii cu credite în lei ar putea avea rate mai mici. Anunțul ministrului Teodorovici

casiera care numara bani
Pro TV

Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a anunțat că românii vor putea cere băncilor refinanţarea creditelor existente în funcţie de noua formulă de calcul a ROBOR, care va fi aprobată joi în Guvern.

Noua formulă de calcul va fi aprobată printr-o ordonanţă de urgenţă care modifică OUG 114/2018.

"Principala modificare a OUG 114 va fi, pentru sectorul bancar, decuplarea ROBOR de partea de taxare a activelor financiare. ROBOR va fi înlocuit cu un nou mod de calcul şi anume tranzacţiile interbancare şi sunt convins că cifrele vor arăta altfel", a spus ministrul, informează Agerpres.

El a arătat că, în acest fel, ratele românilor la bănci vor scădea. Noua formulă de calcul va fi aplicată automat noilor credite, iar, pentru cele în vigoare, oamenii vor trebui să facă cereri de refinanţare prin care să li se aplice noul mod de calcul.

"Propunerea noastră va fi - dar discuţiile continuă şi zilele acestea, până la şedinţa de Guvern - ca, după apariţia ordonanţei de urgenţă, peste o lună sau ceva de genul ăsta, să se treacă la această abordare. Întrebarea este cui se aplică noua formulă. Clar noilor credite în lei se va aplica, iar, pentru cele în derulare, formula de schimbare este cea de cerere de refinanţare. Practic, românii care au credite în lei pot face o cerere de finanţare a acelui împrumut la aceeaşi bancă sau la alta, bazat pe noua formulă de calcul, iar, dacă aceea va fi mult mai atractivă, dacă românul va decide să se finanţeze de la aceeaşi bancă sau la altă bancă, iar dacă se face la altă bancă va fi şi o competiţie între bănci pentru a oferi românilor o finanţare mai ieftină pentru că va fi afectată şi cota de piaţă a acestor bănci", a spus oficialul guvernamental.

Citește și
eugen teodorovici
Teodorovici anunță un nou indice ROBOR, bancherii nervoși. Cum vor fi afectați românii
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Teodorovici a mai spus că, în ceea ce priveşte Pilonul II de pensii, termenul de aplicare a prevederilor din OUG 114 va fi prorogat pentru luna mai.

"În ceea ce priveşte Pilonul II, propunerea este ca obligaţia de plată a capitalului ca diferenţă între ce este astăzi şi ce ar fi în baza ordonanţei să fie făcută la final de an, adică în decembrie şi automat nu mai existe această presiune cu luna iunie, cum este astăzi în ordonanţa 114 şi desigur să prorogăm sau să suspendăm pe o perioadă scurtă aplicarea acelor procente din ordonanţă, o lună sau două, am propus pentru luna mai, pentru a avea timp de discuţii de ordin tehnic pentru a vedea forma finală privind ce obligaţii au de îndeplinit vizavi de partea de capital social, unde să se ducă el, şi care este aria de investiţii pentru Pilonul II de pensii", a mai spus ministrul Finanţelor.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Indicele Robor la 3 luni a urcat la 3,23% pe an
Indicele Robor la 3 luni a urcat la 3,23% pe an

Robor la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobânda variabilă, a urcat vineri cu 0,07 puncte procentuale, la 3,23% pe an, de la 3,16% pe an, vineri, potrivit datelor publicate de BNR.

Teodorovici anunță un nou indice ROBOR, bancherii nervoși. Cum vor fi afectați românii
Teodorovici anunță un nou indice ROBOR, bancherii nervoși. Cum vor fi afectați românii

Ministrul Finanțelor a anunțat vineri că ordonanța 114, care impune noi taxe mediului bancar și de afaceri va fi modificată.

Guvernul va adopta o nouă OUG care modifică
Guvernul va adopta o nouă OUG care modifică "Ordonanța lăcomiei". Ce se va întâmpla cu ROBOR

Creditele în lei vor fi calculate în funcţie de un nou Robor, a anunţat vineri ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici. Noul indice va reduce ratele, iar toate contractele ar urma să fie revizuite până cel târziu la sfârşitul anului.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.