Povestea unei fete din Iași care se chinuie să ajungă la școală. Merge 26 de km pe jos: "Aș vrea să devin croitoreasă"

eleva iasi
Buna Ziua Iasi

Bianca Michiu, o elevă în vârstă de 16 ani din Iași, este nevoită să meargă 26 de kilometri pe jos într-o zi de școală, atunci când nu își permite să plătească transportul și nici nu urcă în mașini străine, pentru că îi este frică.

Fata locuiește în comuna Șipote din județul Iași și este elevă în clasa a IX-a la Liceul Tehnologic Vlădeni, la Profilul Textile și depune foarte mult efort pentru a ajunge la școla aflată la 13 kilometri distanță de casă, notează Bună Ziua Iași. 

Ea nu merge zilnic pe jos, ci doar atunci când nu își permite să plătească transportul. Luna aceasta, de exemplu, a mers de 4 ori pe jos la școală.

”Nu se întâmplă tot timpul să merg pe jos, decât când nu am bani de autobuz. Un bilet costă 10 lei dus și 10 lei întors, iar când nu am bani, nu am ce să fac, merg pe jos. E greu, e frig, mi-e foarte frică, mai ales seara, când mă întorc. Când plec e mai bine, merg ușor pe marginea asfaltului, dar când ajung lângă lacul de la Hălceni, bate vântul foarte tare. De acasă și până la liceu, fac o oră. Mi-e foarte frică seara să mă întorc, că e întuneric, dar mai reușesc să găsesc 10 lei să mă întorc cu autobuzul. M-am învățat așa, e greu, dar nu am ce să fac. Uneori e mai bine, alte ori e mai rău”, a povestit Bianca Michiu.

Fata visează ca într-o zi să ajungă croitoreasă.

Citește și
Un elev de clasa a VIII-a din Năvodari s-a sinucis din cauza notelor mici de la școală
Un elev de clasa a VIII-a din Năvodari s-a sinucis din cauza notelor mici de la școală
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

”Îmi place să merg la școală, să stau cu prietenele mele, mai trece timpul. Materia mea preferată e matematica, dar ce îmi place mie cel mai mult să fac este să cos. Știu să cos foarte bine. Mi-ar plăcea să reușesc să devin croitoreasă, dar nu vreau să îmi fac speranțe prea mari. Eu iau bursă socială, dar nu îmi ajunge nici să îmi plătesc abonamentul, pentru că este mult mai scump. Doar pentru o săptămână costă 90 de lei, și bursa mea este puțin peste 200 de lei pe lună. Am noroc că mă mai ajută frații mei mai mari, dar și ei au familiile lor și nu reușesc nici ei mereu. La vară o să fie mai bine. Nu îmi este rușine să merg pe jos, asta e situația. Luna asta am mers pe jos de 3, 4 ori, atât”, a povestit fata.

Mama ei este grav bolnavă, suferă de ciroză hepatică, iar tatăl lucrează cu ziua prin sat. Așa că, singurul venit stabil al familiei este bursa ei, adică 600 de lei.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Anchetă într-un liceu din Oradea după ce mai mulți copii au refuzat să meargă la școală din cauza unui elev
Anchetă într-un liceu din Oradea după ce mai mulți copii au refuzat să meargă la școală din cauza unui elev

Este anchetă într-un liceu din Oradea după ce mai mulți părinți s-au plâns că în clasa în care învață copiii lor există un elev care le face viața grea.

Un elev de clasa a VIII-a din Năvodari s-a sinucis din cauza notelor mici de la școală
Un elev de clasa a VIII-a din Năvodari s-a sinucis din cauza notelor mici de la școală

Un adolescent de 15 ani din Năvodari s-a sinucis din cauza notelor mici de la școală. Băiatul s-a spânzurat sub podul feroviar din oraș.

 

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.