Proiectele referitoare la autonomia Ţinutului Secuiesc, iniţiate de UDMR, au fost respinse și de Senat

Tinutul Secuiesc, grafica

Senatul a respins, vineri, în calitate de for legislativ decizional, trei proiecte referitoare la autonomia ţinutului secuiesc, iniţiate de deputaţii UDMR Kulcsár-Terza József-György şi Zakarias Zoltán.

Şedinţa plenului s-a desfăşurat în format hibrid, fizic şi online.

Propunerea legislativă privind statutul de autonomie a ţinutului secuiesc, care a întrunit 104 voturi în favoarea respingerii şi opt voturi împotrivă, prevede "autonomizarea judeţelor Covasna, Harghita şi a unei părţi din judeţul Mureş şi constituirea lor ca regiune autonomă, cu personalitate juridică, în cadrul statului român" şi stabileşte limitele teritoriului acestuia, informează Agerpres.

Proiectul de act normativ privind statutul autonomiei culturale a comunităţii maghiare din România propune constituirea unui cadru juridic pentru structurile organizate ale minorităţilor naţionale autohtone care au întreţinut relaţii strânse cu statul român şi reglementează condiţiile de înfiinţare, pe plan local şi naţional, a structurilor acestei autorităţi, organele de conducere, sursele financiare şi patrimoniale, precum şi competenţele şi atribuţiile de drept public ale statului necesare pentru a-şi desfăşura activitatea în interesul comunităţilor naţionale. Acest proiect a înregistrat 101 voturi pentru respingere şi opt împotrivă.

Cea de a treia propunere - "Lege cadru privind autonomia culturală a comunităţilor naţionale" - prevede constituirea bazei juridice a autonomiei culturale a comunităţilor naţionale, respectiv înfiinţarea unor instituţii specializate pentru gestionarea problemelor unei minorităţi naţionale care ţin de păstrarea şi dezvoltarea identităţii naţionale. Ultima propunere legislativă de pe ordinea de zi de vineri a Senatului a primit 102 voturi pentru respingere şi opt contra.

Citește și
focuri de veghe
Focuri de veghe au fost aprinse în 100 de localități din Ţinutul Secuiesc pentru a reitera solicitarea autonomiei
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Inițial, cele trei proiecte referitoare la autonomia Ţinutului Secuiesc au fost respinse, joi, de Camera Deputaţilor.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Instanţa supremă anulează amenda primită de Iohannis de la CNCD pentru declaraţiile privind Ţinutul Secuiesc
Instanţa supremă anulează amenda primită de Iohannis de la CNCD pentru declaraţiile privind Ţinutul Secuiesc

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis cererea preşedintelui Klaus Iohannis de anulare a amenzii de 5.000 de lei primită în mai 2020 de la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD). 

Focuri de veghe au fost aprinse în 100 de localități din Ţinutul Secuiesc pentru a reitera solicitarea autonomiei
Focuri de veghe au fost aprinse în 100 de localități din Ţinutul Secuiesc pentru a reitera solicitarea autonomiei

Duminică seara au fost aprinse focuri de veghe în peste o sută de localităţi din Ţinutul Secuiesc pentru a reitera solicitarea autonomiei, scrie presa publicația din Ungaria Hirado.hu. 

Autoritățile române au cerut oprirea producției de chipsuri inscripționate „Ținutul Secuiesc” în loc de „România”
Autoritățile române au cerut oprirea producției de chipsuri inscripționate „Ținutul Secuiesc” în loc de „România”

Autoritățile române au cerut oprirea producției de chipsuri a unei companii din județul Harghita pentru că pe ambalajul a zeci de produse menționau Ținutul Secuiesc în loc de România ca loc de producție.

Ținutul Secuiesc introduce cartea de identitate secuiască. Elementul inedit care va fi obligatoriu
Ținutul Secuiesc introduce cartea de identitate secuiască. Elementul inedit care va fi obligatoriu

Consiliul Naţional Secuiesc (CNS) vrea să introducă o carte de identitate secuiască, ce ar urma să aibă, pe lângă elemente clasice precum numele și domiciliul, și un angajament față de autonomia teritorială a Ținutului.

Victor Ponta: ”Să vorbeşti în 2020 despre luarea Ardealului e un cretinism”
Victor Ponta: ”Să vorbeşti în 2020 despre luarea Ardealului e un cretinism”

Scandalul pe tema proiectului de lege privind Ținutul Secuiesc a continuat, miercuri, în Camera Deputaților, unde parlamentarii ș-au acuzat reciproc de colaborare cu UDMR de-a lungul timpului.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.