Ministrul Sănătății, chemat de PSD în Parlament să dea explicații despre decesele COVID-19

Ioana Mihaila
Agerpres

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a fost convocată luni, 17 mai, de la ora 16,00, în plenul Camerei Deputaţilor, la "Ora Guvernului", în urma unei solicitări făcute de PSD şi aprobată de Biroul permanent al Camerei Deputaţilor.

Conform documentului, tema propusă spre dezbatere este "prezentarea Raportului preliminar întocmit de Ministerul Sănătăţii privind raportarea deceselor COVID-19 şi de clarificarea diferenţelor dintre sistemele de raportare".

Senatorii şi deputaţii au dat, marţi, vot negativ proiectului de hotărâre care vizează înfiinţarea unei Comisii parlamentare de anchetă privind identificarea situaţiei reale, a situaţiei raportate de autorităţi, a evoluţiei indicatorilor de sănătate publică şi a măsurilor de protejare a sănătăţii populaţiei românilor în pandemia declarată de OMS.

Recent, parlamentarii PSD au protestat, cerând să se înființeze o comisie parlamentară de anchetă în cazul declarațiilor făcute de fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, privind ”numărul real” al deceselor provocate de infectarea cu Covid-19.

Liderul deputaților PSD Alfred Simonis a afirmat că Voiculescu ar fi susținut public faptul că ”la un singur spital din București sunt raportate 500 de decese în minus, adică 500 de decese în București, într-un singur spital, nu erau raportate”.

Citește și
Alocația de hrană a bolnavilor din spitale va fi actualizată cu indicele prețurilor de consum la alimente, din mai
Ministrul Sănătății: Numărul de decese asociate Covid-19 este mai mare decât cel raportat
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
PSD protestează în Parlament: ”Nu ascundeți morții” și ”Vinovații să plătească”
PSD protestează în Parlament: ”Nu ascundeți morții” și ”Vinovații să plătească”

Senatorii și deputații PSD au organizat un protest, marți, pe holurile Parlamentului, nemulțumiți de faptul că cele 3 partide aflate la putere nu sunt de acord cu înființarea unei comisii parlamentare de anchetă.

Ministrul Sănătății: Numărul de decese asociate Covid-19 este mai mare decât cel raportat
Ministrul Sănătății: Numărul de decese asociate Covid-19 este mai mare decât cel raportat

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, susţine că există diferenţe între numărul de decese cauzate de COVID-19 raportate în Corona Forms şi alte baze de date de raportare, precizând că în această situaţie s-a ajuns printr-o sumă de erori umane.

Ministrul Sănătăţii, despre raportarea deceselor de COVID-19: Raportul preliminar arată că există diferenţe
Ministrul Sănătăţii, despre raportarea deceselor de COVID-19: Raportul preliminar arată că există diferenţe

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a declarat, miercuri, în briefingul de la Palatul Victoria după ședința de Guvern, că raportul preliminar al comisiei care face verificări privind raportarea deceselor de COVID-19 arată că "există diferenţe".

Guvernul neagă documentul privind raportarea deceselor invocat de Voiculescu. Cîțu: ”E o coală de hârtie”
Guvernul neagă documentul privind raportarea deceselor invocat de Voiculescu. Cîțu: ”E o coală de hârtie”

Informaţiile cu privire la existenţa unui document transmis în atenţia premierului Florin Cîţu, privind constituirea unui grup de lucru la Ministerul Sănătății care să verifice raportarea deceselor de Covid sunt false, transmite Guvernul.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.