Adrian Câciu, înainte de a deveni ministru al Finanţelor: Noi avem 90% babuini antreprenori. Reacţia ministrului

ministrului de Finanțe
Agerpres

Ministrul Finanţelor Adrian Câciu afirma, în februarie 2021, înainte de a deveni membru al Guvernului, că România are 10% antreprenori şi 90% ”babuini antreprenori”, referindu-se la modul în care sunt plătiţi angajaţii în mediul privat.

Comentariul său a fost făcut public miercuri pe Facebook. În replică, ministrul a admis că în trecut, în calitate de analist economic, a folosit deseori termeni de care, astăzi, îi pare sincer rău.

„Problema este că dezechilibrul este la modul în care sunt plătiţi angajaţii în privat, pentru că noi avem doar 10% antreprenori şi restul babuini-antreprenori”, scria Câciu în februarie 2021, răspunzând comentariului unui jurnalist la o postare în care el furniza date prin care demonta ceea ce el numea un fals mit, acela al contribuţiilor semnificative ale sectorului privat la bugetul de stat, potrivit News.ro.

 

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

El susţinea că 32% din contribuţiile la bugetul de stat provin de la bugetari şi tot ei asigură 32% din cheltuiala anuală cu pensiile.

De altfel, şi ca ministru de Finanţe, Câciu a exprimat în repetate rânduri acelaşi punct de vedere.

La comentariul unui jurnalist potrivit căruia ”100% din ce câştigă bugetarii se plăteşte din ce produc privaţii”, Adrian Câciu l-a corectat, spunând că se plăteşte din taxele a ceea ce produc privaţii şi a făcut afirmaţia referitoare la ”antreprenorii babuini”.

 

Într-o declaraţie făcută anul acesta, în mai, ministrul Finanţelor Publice, Adrian Câciu, cataloga drept „total incorectă” abordarea conform căreia un angajat din sistemul privat susţine salariile unui anumit număr de angajaţi din sistemul bugetar şi un număr de pensii publice. El spunea că 1,2 milioane de salariaţi de la stat plătesc, conform statisticilor, 32% din volumul contribuţiilor pentru pensii şi 28% din totalul asigurărilor sociale de sănătate.

„În mediul privat sunt 5,6 milioane de salariaţi, avem 1.260.000 de bugetari, deci abordarea că mediul privat ţine în spate doi bugetari sau trei bugetari şi nu ştiu câţi pensionari este total incorectă. Şi vă spun de ce: din perspectiva, de exemplu, a contribuţiilor de asigurări sociale – îmi pare rău că sunt foarte puţini analişti economici care ar putea să facă un astfel de studiu, recomand să se facă acest studiu – o să observaţi că 32% din volumul contribuţiilor de asigurări sociale de stat, adică banii pentru pensii, sunt realizate de bugetari. Totuşi, 1.200.000 de oameni îşi realizează 32% din acel volum, la asigurări sociale de sănătate, 28%”, a afirmat ministrul.

Reacția lui Adrian Câciu

Ministrul a reacţionat miercuri, tot pe Facebook, afirmând că un dialog purtat cu mult timp în urmă pe reţelele sociale, pe vremea când era ”un simplu analist economic”, este scos din context şi folosit azi ca şi cum aceasta ar fi poziţia aa ca demnitar public.

”Adevărul este simplu: ca ministru de finanţe, îi susţin pe toţi antreprenorii care îşi achită corect taxele sî îşi plătesc cinstit angajaţii. Tocmai de aceea, ministerul pe care îl reprezint are în derulare 6 programe de sprijin pentru firmele româneşti, totalizând circa 4 miliarde de euro. Pentru toţi ceilalţi, care aleg soluţia evaziunii fiscale, am toleranţă zero. Nu pot să nu recunosc, însă un fapt: ca analist economic, am folosit deseori termeni de care, astăzi, îmi pare sincer rău. Îmi cer scuze pentru toate vorbele grele din trecut şi sper ca faptele mele, respectiv sprijinul pentru mediul antreprenorial românesc, să fie mai importante decât orice declaraţie contondentă, indiferent cât de veche ar fi”, a afirmat Câciu.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Mircea Geoană i-a dat replica lui Marcel Ciolacu. „Suntem într-o altă etapă”
Mircea Geoană i-a dat replica lui Marcel Ciolacu. „Suntem într-o altă etapă”

Mircea Geoană crede că sondajele de opinie arată „nevoia de o schimbare mai profundă în România". Secretarul general adjunct al NATO a ținut astfel să-i dea replica premierului Marcel Ciolacu, după o declarație a acestuia.

Geoană: „Sunt tot mai aproape de o decizie cu privire la revenirea mea în politica românească”
Geoană: „Sunt tot mai aproape de o decizie cu privire la revenirea mea în politica românească”

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat, duminică, la Botoşani, că este "tot mai aproape de a lua o decizie" cu privire la revenirea sa în politica românească şi la o eventuală candidatură la Preşedinţia României.

Bode: „PNL are obligaţia să dea viitorul preşedinte, pe Nicolae Ciucă. PNL, vioara întâi în orice guvernare, până în 2028”
Bode: „PNL are obligaţia să dea viitorul preşedinte, pe Nicolae Ciucă. PNL, vioara întâi în orice guvernare, până în 2028”

Secretarul general al PNL, Lucian Bode, a declarat duminică, că PNL are obligaţia să dea viitorul preşedinte, în persoana lui Nicolae Ciucă şi cu alegerile locale şi prezidenţiale câştigate, alegerile generale vor da un rezultat favorabil PNL.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.