„Condiții umanitare dificile.” Emiratele Arabe Unite şi Iordania promit ajutoare pentru palestinieni

gaza, palestina
Getty

Emiratele Arabe Unite (EAU) au promis marţi un ajutor de 20 milioane de dolari palestinienilor în contextul „condiţiilor umanitare dificile” prin care trec aceştia, a informat agenţia oficială WAM, transmite dpa.

 

Preşedintele Emiratelor, Mohammed bin Zayed, a ordonat ca un „ajutor urgent' să le fie furnizat prin intermediul UNRWA (Agenţia Naţiunilor Unite pentru Refugiaţii Palestinieni).

La rândul său, regele Abdullah al Iordaniei a ordonat trimiterea de „ajutor medical şi umanitar palestinienilor din Fâşia Gaza, prin punctul de trecere Rafah, în coordonare deplină şi prealabilă cu Egiptul'.

Punctul de trecere Rafah de la graniţa sudică a Fâşiei Gaza cu Egiptul a fost închis, a indicat marţi o sursă egipteană din forţele de securitate.

Tot marţi, Ministerul Sănătăţii din Gaza a anunţat că numărul morţilor în urma loviturilor israeliene a ajuns la 830.

Citește și
israel templu
Scurt istoric al poziției oficiale a României în „dosarul Israel - Palestina”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

De asemenea, 4.250 de persoane au fost rănite în acest teritoriu palestinian.

Israelul a lansat atacuri continue asupra fâşiei litorale înguste ca represalii după atacul de sâmbătă lansat de gruparea islamistă militantă Hamas.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Turcia vrea să medieze conflictul israeliano-palestinian. Erdogan a spus ce condiție trebuie îndeplinită pentru a fi pace
Turcia vrea să medieze conflictul israeliano-palestinian. Erdogan a spus ce condiție trebuie îndeplinită pentru a fi pace

Turcia este pregătită să acţioneze ca mediator pentru a pune capăt conflictului dintre Israel şi Palestina, dacă cele două părţi fac o astfel de propunere, inclusiv schimburi de ostatici, a declarat, luni, preşedintele Recep Tayyip Erdogan.

Scurt istoric al poziției oficiale a României în „dosarul Israel - Palestina”
Scurt istoric al poziției oficiale a României în „dosarul Israel - Palestina”

Din momentul în care România a devenit stat mebru al Uniunii Europene, a preluat și linia de politică externă a acestui grup politico-economic, respectiv „soluția celor două state” (Israel și Palestina, ca state individuale recunoscute separat).  

Papa Francisc: Războiul este doar o înfrângere. Să ne rugăm pentru pace în Israel şi Palestina
Papa Francisc: Războiul este doar o înfrângere. Să ne rugăm pentru pace în Israel şi Palestina

Papa Francisc a afirmat, duminică, referitor la conflictele din Israel, că terorismul şi războiul nu vor rezolva nicio problemă, ci doar vor aduce mai multă suferinţă.

 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.