VIDEO Au murit trei dintre persoanele lovite de trăsnet în fața Casei Albe. O alta este în stare critică

fulger casa alba
Twitter

Trei persoane au murit şi o alta a fost grav rănită după ce au fost lovite de trăsnet în proximitatea Casei Albe, joi seară, la Washington, a confirmat vineri poliţia pentru AFP.

"Două persoane au fost declarate decedate după ce au fost lovite de trăsnet în Lafayette Square", la câţiva metri distanţă de gardul aflat în faţa peluzei de la Casa Albă, a precizat Poliţia din Washington, potrivit Agerpres.

Victimele sunt un cuplu originar din statul american Wisconsin: James Mueller, în vârstă de 76 de ani, şi soţia lui, Donna Mueller, în vârstă de 75 de ani.

​​Ei se aflau într-o vizită în capitala SUA pentru a sărbători 56 de ani de la căsătorie, a declarat nepoata lor pentru cotidianul local Milwaukee Journal Sentinel.

Decesul celei de-a treia victime, un tânăr de 29 de ani, a fost confirmat vineri după-amiază de poliţie.

Citește și
donald trump vladimir putin
DW: Revenirea lui Trump în 2024 ar rezolva toate problemele Rusiei. Războiul din Ucraina, un dezastru militar pentru Putin
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

A patra persoană era în continuare "în stare critică", potrivit poliţiei din Washington.

Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, a transmis condoleanţe familiilor persoanelor decedate într-un comunicat publicat vineri, precum şi "rugăciunile sale pentru cele care luptă încă pentru vieţile lor".

Mai multe trăsnete s-au abătut joi seară asupra unui parc public aflat la marginea reşedinţei oficiale a preşedinţilor americani, cu câteva minute înaintea orei locale 19.00 (23.00 GMT).

Fotografii publicate de pompierii locali arată un număr mare de vehicule ale serviciilor de urgenţe în acel parc cu numeroşi copaci, în timpul unei furtuni care s-a abătut asupra oraşului Washington.

Probabilitatea de a fi lovit de trăsnet este de 1 la 1 milion, potrivit datelor publicate de autorităţile sanitare americane.

"Imediat ce se produce un trăsnet, trebuie să vă refugiaţi într-un loc sigur. Copacii, bineînţeles, nu sunt locuri sigure", a reamintit purtătorul de cuvânt al Brigăzii de Pompieri din Washington, Vito Maggiolo, pentru presa locală.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Președintele Chinei îl avertizează pe Joe Biden: „Să nu ne jucăm cu focul în Taiwan”
Președintele Chinei îl avertizează pe Joe Biden: „Să nu ne jucăm cu focul în Taiwan”

Președintele Chinei Xi Jinping a avut o convorbire telefonică cu președintele american Joe Biden în care l-a avertizat pe liderul de la Casa Albă să „nu se joace cu focul” în Taiwan, conform Reuters.

DW: Revenirea lui Trump în 2024 ar rezolva toate problemele Rusiei. Războiul din Ucraina, un dezastru militar pentru Putin
DW: Revenirea lui Trump în 2024 ar rezolva toate problemele Rusiei. Războiul din Ucraina, un dezastru militar pentru Putin

Revenirea lui Donald Trump la Casa Albă ar rezolva toate problemele Rusiei, consideră politologul Francis Fukuyama, potrivit căruia războiul din Ucraina constituie un ”veritabil dezastru militar” pentru Kremlin.

 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.