Ucraina a lansat două operațiuni de sabotaj pe teritoriul Rusiei. Pagubele sunt uriașe | VIDEO

zelensky
AFP

Anchetatorii ruşi confirmă un "act terorist", după ce Ucraina a revendicat sabotaje feroviare în Extremul Orient rus.

Serviciul Ucrainean de Securitate (SBU) a desfăşurat două operaţiuni de sabotaj asupra trenurilor ruseşti care transportă carburant în regiunea Buriatia, în Extremul Orient rus, a declarat vineri pentru France Presse o sursă din structura militară de la Kiev, în timp ce ziarul rus Kommersant a scris, potrivit Reuters, că anchetatorii ruşi au stabilit că incendierea unui tren miercuri în cel mai lung tunel feroviar al Rusiei este rezultatul unui act terorist efectuat de autori neidentificaţi.

Primul atac a fost efectuat în noaptea de miercuri spre joi în tunelul Bessolov din republica Buriatia, unde au fost detonate patru dispozitive explozive la trecerea unui tren care transporta carburant, apoi a fost executat un al doilea sabotaj asupra asupra unei căi ferate alternative pe unde a fost deviat traficul după primul sabotaj, afirmă sursa de la Kiev. Aceasta susţine că deflagraţia în cel de-al doilea sabotaj a fost declanşată în momentul în care un tren cu carburant "traversa un pod înalt de 35 de metri".

Kievul urmăreşte astfel să scoată din funcţiune respectiva linie de cale ferată ce face legătura cu China şi Mongolia, mai spune aceeaşi sursă, citată de Agerpres.

Tren aruncat în aer, în tunel

Între timp, anchetatorii ruşi au stabilit că incendierea unui tren miercuri în tunelul Baikal-Amur din provincia Buriatia, tunel cu o lungime de 15,3 kilometri, este rezultatul unui act terorist efectuat de autori neidentificaţi, relatează publicaţia Kommersant, citând o sursă din cadrul anchetei. Conform acestei surse, explozibilul pare să fi fost introdus sub tren şi declanşat după intrarea în tunel.

Citește și
vladimir putin
Putin consideră absurdă suspiciunea că Rusia se află în spatele unui sabotaj al gazoductului dintre Finlanda şi Estonia
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Canalul de Telegram Baza, apropiat de serviciile de securitate ruse, a scris vineri despre un sabotaj care a provocat explozia a două trenuri în provincia Buriaţia.

Kievul a revendicat numeroase atacuri asupra teritoriului rus de la începutul războiului declanşat de Rusia în februarie 2022, dar este prima dată când serviciile secrete ucrainene execută astfel de operaţiuni la mii de kilometri de linia frontului.

Serviciile speciale de la Kiev apelează tot mai mult la astfel de sabotaje ca tactică de război asimetric pentru a perturba logistica armatei ruse, în timp ce contraofensiva armatei ucrainene nu a dat rezultate şi acum trupele ruse au trecut la ofensivă în unele sectoare ale frontului.

Pe lângă atacurile din spatele liniei frontului asupra unor ţinte ruseşti, precum depozite de muniţii, poduri strategice (cum au fost sabotajele asupra podului Crimeii), centre de comandă, baze aeriene sau linii feroviare, au fost efectuate de asemenea atacuri în teritoriile ucrainene ocupate de Rusia şi chiar pe teritoriul rus care au ucis responsabili ruşi ori susţinători ai Kremlinului, cum a fost moartea unui celebru blogger militar rus într-un atentat cu bombă la Sankt Petersburg sau uciderea Dariei Dughina, fiica lui Aleksandr Dughin, scriitor naţionalist rus apropiat al Kremlinului.

Soţia şefului serviciului militar de informaţii ucrainean (GRU), Kirilo Budanov, pe care Moscova îl consideră artizanul unora dintre aceste sabotaje, a fost otrăvită săptămâna trecută cu metale grele, acţiune despre care Kievul nu a oferit detalii, dar o pune pe seama serviciilor secrete ruseşti.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Washington Post: Un ofițer ucrainean a coordonat distrugerea Nord Stream, iar Zelenski nu a știut nimic
Washington Post: Un ofițer ucrainean a coordonat distrugerea Nord Stream, iar Zelenski nu a știut nimic

Roman Cervinski, colonel în Forțele de Operațiuni Speciale ale Ucrainei, a fost parte integrantă a operațiunii de sabotaj care a distrus gazoductul Nord Stream, susțin surse citate de cotidianul american Washington Post.

 

Putin consideră absurdă suspiciunea că Rusia se află în spatele unui sabotaj al gazoductului dintre Finlanda şi Estonia
Putin consideră absurdă suspiciunea că Rusia se află în spatele unui sabotaj al gazoductului dintre Finlanda şi Estonia

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat vineri că este absurd ca Moscova să fie suspectată că se află în spatele posibilului sabotaj al unui gazoduct între Finlanda şi Estonia.

 

Răspunsul lui Stoltenberg când a fost întrebat dacă NATO va declanșa Articolul 5 în cazul unui dezastru nuclear la Zaporojie
Răspunsul lui Stoltenberg când a fost întrebat dacă NATO va declanșa Articolul 5 în cazul unui dezastru nuclear la Zaporojie

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a fost întrebat vineri, într-o conferinţă de presă, dacă un eventual accident sau un sabotaj la centrala nucleară de la Zaporojie.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.