Studiu: Pastila anti-COVID-19 dezvoltată de Merck a arătat o eficacitate mai scăzută

pastila covid
Shutterstock

Grupul farmaceutic Merck a anunţat vineri că o serie de date actualizate ale studiului său privind o pastilă experimentală anti-COVID-19 au arătat că acest medicament este mai puţin eficient în privinţa spitalizărilor şi a deceselor, informează Reuters.

Potrivit grupului Merck, pastila sa anti-COVID-19 a demonstrat o scădere cu 30% a numărului de spitalizări şi de decese, conform datelor obţinute de la peste 1.400 de pacienţi. În octombrie, datele medicale arătau o eficacitate de circa 50% a acestei pastile, în urma monitorizării unui grup iniţial de 775 de pacienţi.

Compania a depus la Agenţia americană pentru alimente şi medicamente (FDA) o cerere oficială pentru autorizarea pastilei sale anti-COVID-19, Molnupiravir, în data de 11 octombrie, după publicarea datelor clinice iniţiale.

Reprezentanţii Merck au declarat vineri că datele medicale asociate pastilei Molnupiravir, dezvoltată în parteneriat cu Ridgeback Biotherapeutics, au fost transmise la FDA înaintea unei întâlniri a grupului de consilieri şi experţi din cadrul agenţiei americane, care a avut loc marţi.

Experţii FDA sunt aşteptaţi să facă publice documentele discutate în acea şedinţă înaintea unei alte întruniri de vineri dimineaţă.

Citește și
coronavirus
Primul caz de contaminare cu varianta sud-africană a SARS-CoV-2 în Europa, depistat în Belgia
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Ei trebuie să voteze o recomandare în baza căreia FDA ar putea să autorizeze pastila Merck pentru tratarea formelor uşoare până la moderate de COVID-19 la adulţi care prezintă un risc sporit de a dezvolta forme grave ale bolii.

O analiză intermediară a datelor de luna trecută a arătat că 7,3% dintre pacienţii care au primit Molnupiravir de două ori pe zi, timp de cinci zile, au fost spitalizaţi şi că niciunul dintre ei nu a murit în primele 29 de zile după primirea tratamentului.

Prin comparaţie, rata de spitalizare a fost de 14,1% în grupul pacienţilor care au primit un placebo.

Conform datelor actualizate, 6,8% dintre pacienţii care au primit Molnupiravir au fost spitalizaţi şi unul a murit, în timp ce în grupul placebo rata de spitalizare a fost de 9,7%.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
OMS: Toate persoanele nevaccinate ''trebuie căutate şi convinse să se imunizeze''
OMS: Toate persoanele nevaccinate ''trebuie căutate şi convinse să se imunizeze''

În actuala conjunctură a pandemiei este prioritar "să fie găsite toate persoanele care încă nu s-au vaccinat pentru a încerca să le convingem să se vaccineze", a declarat joi Mike Ryan, reprezentant OMS, relatează EFE, scrie Agerpres. 

Primul caz de contaminare cu varianta sud-africană a SARS-CoV-2 în Europa, depistat în Belgia
Primul caz de contaminare cu varianta sud-africană a SARS-CoV-2 în Europa, depistat în Belgia

Belgia este prima ţară europeană care anunţă că a descoperit un caz de infectare cu noua variantă a noului coronavirus B.1.1.529, vineri, un bărbat care a revenit din Egipt la 11 noiembrie, relatează AFP, scrie News.ro. 

Noua variantă mutantă de coronavirus a fost depistată în Israel, una dintre cele mai vaccinate țări
Noua variantă mutantă de coronavirus a fost depistată în Israel, una dintre cele mai vaccinate țări

Varianta mutantă de coronavirus B.1.1.529 a fost descoperită la o persoană care s-a întors în Israel din Malawi. Alte două cazuri sunt în curs de investigare, potrivit The Jerusalem Post.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.