Scholz: Rusia va trebui să recunoască faptul că retragerea trupelor sale din Ucraina este singura soluţie

olaf scholz
StirilePROTV

Cancelarul german Olaf Scholz a declarat marţi - în cadrul summitului G20, care se desfăşoară în insula Bali (Indonezia) - că mai devreme sau mai târziu Rusia va trebui să accepte că retragerea trupelor sale din Ucraina este singura soluţie, scrie EFE.

"Până la urmă va trebui să vină momentul în care Rusia să recunoască şi să accepte că trebuie să iasă din această situaţie, iar una dintre cerinţe este retragerea trupelor" de pe teritoriul Ucrainei, a afirmat Scholz într-o conferinţă de presă.

Referitor la propunerea în zece puncte pentru a se ajunge la pace în Ucraina prezentată de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, cancelarul german a reiterat că "ceea ce este important acum este ca Rusia să pună capăt războiului de agresiune şi să-şi retragă trupele".

Aceasta este baza pentru a se ajunge la o situaţie în care să poată fi negociată pacea, o pace care să nu poată fi dictată din perspectiva Rusiei, pentru că nici Ucraina şi nici comunitatea internaţională nu ar accepta aceasta, a subliniat Olaf Scholz.

Cancelarul german s-a exprimat în favoarea menţinerii dialogului cu preşedintele rus Vladimir Putin, aşa cum a făcut-o personal în ultimele luni.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"Consider că este corect să existe un dialog constant în cadrul căruia să discutăm tocmai aspectele pe care le vedem diferit", a spus el, evocând că a purtat discuţii nu doar cu preşedintele ucrainean, ci şi cu liderul rus înainte şi în timpul războiului.

Scholz s-a referit de asemenea la proiectul de acord G20 în care se spune clar, potrivit lui, că "acest război de agresiune este inacceptabil", că trebuie depuse toate eforturile pentru a contracara impactul pe care îl are asupra restului lumii şi că "utilizarea armelor nucleare iese din discuţie".

"Acesta este consensul care câştigă treptat teren aici", a afirmat cancelarul german, calificând drept "deosebit de valoros" faptul că această abordare "a căpătat o asemenea importanţă" la acest summit şi că s-a ajuns la un acord cu privire la o declaraţie finală pe care, din acest punct de vedere, "nimeni nu o respinge".

În acest sens, cancelarul german s-a referit la Adunarea Generală a ONU în cadrul căreia a existat o "majoritate clară" în problema condamnării Rusiei şi a războiului de agresiune rusesc.

Evocând existenţa "altor puncte de vedere", Scholz a subliniat că multe ţări care s-au abţinut să condamne invazia Rusiei "în sinea lor sunt convinse că acest război este nedrept şi inutil", a mai consemnat EFE.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.