San Marino oferă turiştilor vaccinul Sputnik contra sumei de 50 de euro

Sputnik V
Shutterstock

San Marino permite de luni administrarea vaccinului rusesc Sputnik V cetăţenilor străini nerezidenţi în Italia, care plătesc 50 de euro pentru ambele doze şi aleg să petreacă cel puţin şase nopţi într-o cazare turistică din acest mic stat, relatează EFE.

Iniţiativa, denumită "Turism de vaccinare", a înregistrat mii de cereri în prima zi de funcţionare, au declarat surse ale executivului local, transmite Agerpres.

Orice persoană cu vârste cuprinse între 18 şi 84 de ani, care nu rezidă în Italia, poate solicita să se vaccineze, cu condiţia ca normele în vigoare să-i permită să se deplaseze la San Marino, şi cu rezervarea prealabilă a cel puţin şase nopţi la un hotel, hostel sau la camping.

Sejururile, în două perioade de trei sau mai multe nopţi, trebuie să fie separate de un interval de 21 - 28 de zile pentru administrarea ambelor doze.

Costul total al vaccinului Sputnik V - neaprobat încă de Agenţia Europeană pentru Medicament - este 50 de euro, care trebuie achitat înainte de administrarea primei doze, potrivit regulamentului prevăzut în "Turism de vaccinare" şi elaborat de guvernul statului San Marino.

Citește și
Vladimir Putin spune că dacă ar fi vrut să-l otrăvească pe Aleksei Navalnîi acesta era mort
Kremlinul spune că numele vaccinului pe care îl va primi Putin va fi ţinut secret
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Turiştii vaccinaţi vor beneficia de un certificat de vaccinare după rapel, precum şi de un document de certificare după prima doză.

Aproximativ 14.000 de sanmarinezi s-au vaccinat cu ambele doze de Sputnik V, în timp ce alţi 22.000 au primit doar prima doză. Niciun pacient cu COVID-19 nu este spitalizat în ţară, a anunţat secretarul de stat pentru sănătate, Roberto Ciavatta, citat de mass-media italiene.

Guvernul sanmarinez a început vaccinările cu Sputnik V în luna februarie, după polemica suscitată între San Marino şi Roma pentru nerespectarea unui acord din 11 ianuarie, conform căruia Italia se angaja să livreze micului stat un vaccin la fiecare 1.700 din cele primite.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Landul german Bavaria a semnat un contract preliminar pentru achiziția vaccinului rusesc Sputnik V
Landul german Bavaria a semnat un contract preliminar pentru achiziția vaccinului rusesc Sputnik V

Landul german Bavaria a negociat un „contract preliminar” pentru achiziția a 2,5 milioane de doze de vaccin rusesc Sputnik V.

Kremlinul spune că numele vaccinului pe care îl va primi Putin va fi ţinut secret
Kremlinul spune că numele vaccinului pe care îl va primi Putin va fi ţinut secret

Kremlinul a comunicat marţi că a decis să nu dezvăluie cu care dintre serurile anti-COVID-19 de fabricaţie rusească va fi vaccinat preşedintele Vladimir Putin în cursul zilei, transmite Reuters.

VIDEO. Slovacia a primit primul lot de vaccinuri Sputnik V. Țara are cea mai mare mortalitate din lume
VIDEO. Slovacia a primit primul lot de vaccinuri Sputnik V. Țara are cea mai mare mortalitate din lume

Slovacia - ţara cu cea mai mare rată a mortalităţii din cauza covid-19 în lume - a primit primul lot de vaccin rusesc Sputnik V, a anunţat premierul Igor Matovic, relatează AFP.

Vladimir Putin a discutat cu cancelarul austriac despre posibilitatea livrării de Sputnik V în Austria
Vladimir Putin a discutat cu cancelarul austriac despre posibilitatea livrării de Sputnik V în Austria

Preşedintele rus Vladimir Putin şi cancelarul austriac Sebastian Kurz au evocat posibilitatea ca doze de vaccin rusesc anti-coronavirus Sputnik V să fie livrate Austriei, a anunţat vineri Kremlinul, informează AFP.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.