România își plimbă președintele prin Africa, în timp ce Ungaria încheie contracte. Proiecte strategice în Uganda și Ciad

Kenya Wildlife Kenya Wildlife Service Iohannis
Kenya Wildlife Service / Facebook

Ungaria va investi în infrastructură și trimite 200 de soldați în Ciad, iar în Uganda a inaugurat cel mai mare program economic maghiar din Africa, a anunțat ministrul Peter Szijjarto. La noi, președintele român a făcut un turneu turistic de 10 zile.

Ungaria a anunțat încheierea unor acorduri economice majore în Africa, precum și o întărire a prezenței sale pe acest continent, potrivit unor știri publicate de agenția maghiară Hirado.

Înțelegerile au fost parafate la nivel de ministru de Externe, în condițiile în care președintele României, Klaus Iohannis, a efectuat un turneu diplomatic de 10 zile în Africa, concretizat prin vizitarea unor destinații exotice și poze de grup turistice.

Astfel, Ungaria şi Ciad lansează un program de cooperare cuprinzător în domenii precum securitatea, economia, acţiunea umanitară şi educaţia - a anunţat joi, la N'Djamena, ministrul ungar al afacerilor externe şi al comerţului exterior, Péter Szijjártó, la o conferinţă de presă comună cu omologul său ciadian Mahamat Saleh Annadif.

Ungaria a anunțat că este pregătită să contribuie la eforturile Ciadului de a garanta securitatea în regiunea Sahel, care este de mare importanţă şi pentru Europa, precum şi de a opri cu succes terorismul din această zonă.

Citește și
Klaus Iohannis
Scandal la summit-ul ONU din Dubai, unde se află Klaus Iohannis. Ce mesaj a transmis președintele României
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Ministrul Szijjarto a subliniat că Ungaria ar putea trimite până la 200 de soldaţi în Ciad anul viitor, cu aprobarea Parlamentului.

De asemenea, Ungaria ar urma să investească prin companiile sale în trei sectoare importante pentru ţara centrafricană: aprovizionarea cu apă potabilă, modernizarea agriculturii şi dezvoltarea şi digitalizarea administraţiei publice.

Ungaria spune că ea ”găzduiește cel mai mare număr de refugiați din Africa”

Pe de altă parte, în cadrul cooperării umanitare, Ungaria a trimis şi va continua să trimită misiuni medicale în Ciad pentru a contribui la asistenţa celor aproximativ un milion de refugiaţi aflaţi în această ţară.

La scurt timp după încheierea acordului cu Ciad, Ungaria a anunțat finalizarea în Uganda a celui mai mare program de dezvoltare economică pe care l-a desfăşurat vreodată în Africa, în cadrul căruia a fost consolidată protecţia sectorului financiar al ţării împotriva atacurilor cibernetice.

În cadrul ceremoniei de predare a proiectului de securitate cibernetică implementat de o companie ungară, finanţat dintr-un împrumut de ajutor condiţionat de 3,9 milioane de euro, ministrul Peter Szijjarto a subliniat, la Kampala, că, întrucât securitatea Europei depinde în mare măsură şi de securitatea Africii, în Uganda a fost lansat cel mai important program ungar de dezvoltare economică lansat vreodată în Africa.

Oficialul maghiar a spus că securitatea şi stabilitatea Ugandei reprezintă un interes european şi, prin urmare, un interes al Ungariei, “având în vedere mai ales faptul că această ţară găzduieşte cel mai mare număr de refugiaţi din Africa şi este un pilon important al securităţii şi stabilităţii în regiune”.

Ministrul a avertizat că o destabilizare a Ugandei ar putea declanşa un nou val masiv de migraţie spre Europa, care ar afecta grav securitatea continentului.

El a subliniat că, pentru a reduce presiunea migraţiei ilegale, trebuie să se creeze o situaţie în care populaţia locală poate rămâne pe pământul natal, iar ajutoarele trebuie duse acolo unde problemele există.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
DNA a clasat dosarul achiziției de mașini BMW de către Poliția Română de la un prieten al lui Klaus Iohannis
DNA a clasat dosarul achiziției de mașini BMW de către Poliția Română de la un prieten al lui Klaus Iohannis

DNA a clasat dosarul în care ancheta achiziția de sute de mașini BMW de către Poliția Română de la un prieten al președintelui Klaus Iohannis. Cazul rămâne însă în lucru la Parchetul European, condus de Laura Codruța Kovesi.

Scandal la summit-ul ONU din Dubai, unde se află Klaus Iohannis. Ce mesaj a transmis președintele României
Scandal la summit-ul ONU din Dubai, unde se află Klaus Iohannis. Ce mesaj a transmis președintele României

România este interesată să dezvolte, să utilizeze, dar şi să fabrice tehnologii verzi. Este mesajul președintelui Iohannis la summit-ul ONU pentru climat, de la Dubai. Dar acolo a izbucnit un scandal. 

Președintele Klaus Iohannis pleacă în Dubai chiar de Ziua României. Va ține un discurs în Emiratele Arabe
Președintele Klaus Iohannis pleacă în Dubai chiar de Ziua României. Va ține un discurs în Emiratele Arabe

Pre;edintele Klaus Iohannis pleacă în Dubai chiar de 1 Decembrie, de Ziua Națională a României. Șeful statului urmează să țină un discurs în Emiratele Arabe Unite, sâmbătă dimineață, la Conferința mondială pentru acțiuni climatice.

Iohannis explică de ce a fost nevoie de turneul din Africa: O strategie care nu poate să fie implementată prin corespondenţă
Iohannis explică de ce a fost nevoie de turneul din Africa: O strategie care nu poate să fie implementată prin corespondenţă

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că, prin turneul efectuat în Kenya, Tanzania, Cabo Verde şi Senegal, pe care îl încheie joi, a "repus" România pe radarul african.

Președintele Klaus Iohannis a fost primit de omologul său din Senegal, Macky Sall | VIDEO
Președintele Klaus Iohannis a fost primit de omologul său din Senegal, Macky Sall | VIDEO

Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit, joi, de omologul său din Senegal, Macky Sall, în contextul vizitei pe care şeful statului român o efectuează în această ţară.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.