România își plimbă președintele prin Africa, în timp ce Ungaria încheie contracte. Proiecte strategice în Uganda și Ciad

62402691

Ungaria va investi în infrastructură și trimite 200 de soldați în Ciad, iar în Uganda a inaugurat cel mai mare program economic maghiar din Africa, a anunțat ministrul Peter Szijjarto. La noi, președintele român a făcut un turneu turistic de 10 zile.

Ungaria a anunțat încheierea unor acorduri economice majore în Africa, precum și o întărire a prezenței sale pe acest continent, potrivit unor știri publicate de agenția maghiară Hirado.

Înțelegerile au fost parafate la nivel de ministru de Externe, în condițiile în care președintele României, Klaus Iohannis, a efectuat un turneu diplomatic de 10 zile în Africa, concretizat prin vizitarea unor destinații exotice și poze de grup turistice.

Astfel, Ungaria şi Ciad lansează un program de cooperare cuprinzător în domenii precum securitatea, economia, acţiunea umanitară şi educaţia - a anunţat joi, la N'Djamena, ministrul ungar al afacerilor externe şi al comerţului exterior, Péter Szijjártó, la o conferinţă de presă comună cu omologul său ciadian Mahamat Saleh Annadif.

Ungaria a anunțat că este pregătită să contribuie la eforturile Ciadului de a garanta securitatea în regiunea Sahel, care este de mare importanţă şi pentru Europa, precum şi de a opri cu succes terorismul din această zonă.

Ministrul Szijjarto a subliniat că Ungaria ar putea trimite până la 200 de soldaţi în Ciad anul viitor, cu aprobarea Parlamentului.

De asemenea, Ungaria ar urma să investească prin companiile sale în trei sectoare importante pentru ţara centrafricană: aprovizionarea cu apă potabilă, modernizarea agriculturii şi dezvoltarea şi digitalizarea administraţiei publice.

Ungaria spune că ea ”găzduiește cel mai mare număr de refugiați din Africa”

Pe de altă parte, în cadrul cooperării umanitare, Ungaria a trimis şi va continua să trimită misiuni medicale în Ciad pentru a contribui la asistenţa celor aproximativ un milion de refugiaţi aflaţi în această ţară.

La scurt timp după încheierea acordului cu Ciad, Ungaria a anunțat finalizarea în Uganda a celui mai mare program de dezvoltare economică pe care l-a desfăşurat vreodată în Africa, în cadrul căruia a fost consolidată protecţia sectorului financiar al ţării împotriva atacurilor cibernetice.

În cadrul ceremoniei de predare a proiectului de securitate cibernetică implementat de o companie ungară, finanţat dintr-un împrumut de ajutor condiţionat de 3,9 milioane de euro, ministrul Peter Szijjarto a subliniat, la Kampala, că, întrucât securitatea Europei depinde în mare măsură şi de securitatea Africii, în Uganda a fost lansat cel mai important program ungar de dezvoltare economică lansat vreodată în Africa.

Oficialul maghiar a spus că securitatea şi stabilitatea Ugandei reprezintă un interes european şi, prin urmare, un interes al Ungariei, “având în vedere mai ales faptul că această ţară găzduieşte cel mai mare număr de refugiaţi din Africa şi este un pilon important al securităţii şi stabilităţii în regiune”.

Ministrul a avertizat că o destabilizare a Ugandei ar putea declanşa un nou val masiv de migraţie spre Europa, care ar afecta grav securitatea continentului.

El a subliniat că, pentru a reduce presiunea migraţiei ilegale, trebuie să se creeze o situaţie în care populaţia locală poate rămâne pe pământul natal, iar ajutoarele trebuie duse acolo unde problemele există.

Articol recomandat de sport.ro
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Citește și...
„Știm cât de important este”: țările UE vor găsi o soluție dacă Ungaria blochează finanțarea Ucrainei, spune un oficial

Liderii Uniunii Europene sunt conștienți de cât de „important” este ajutorul financiar pentru Ucraina și își vor onora angajamentele, a declarat astăzi un înalt oficial, scrie Sky News.

 

Un ministru israelian din cabinetul de război a aflat că i-a murit fiul în Gaza în timpul unei ședințe

Ministrul israelian al cabinetului de război Gadi Eizenkot a aflat de moartea fiului său în luptele din Gaza în timp ce se sfătuia cu privire la planurile operaţionale pentru Gaza la cartierul general militar din afara enclavei palestiniene.

Războiul din Gaza, departe de a se încheia. Un expert american a anunțat ce urmează să se întâmple în enclavă

S-au împlinit două luni de la atacul devastator comis de Hamas împotriva Israelului și, implicit, de la izbucnirea războiului care a provocat o criză umanitară fără precedent în Fâșia Gaza.

Recomandări
Comuna fără niciun elev, unde statul construiește o școală și primarul vine la birou cu elicopterul. Miliarde pe sate fantomă

STATUL DEGEABA, partea I, ”România, te iubesc!” 2026. Numărul 37, al 19-lea an de emisie. Vă mulțumim că în acest timp ne-ați fost alături! Astăzi vorbim despre statul nostru sufocat de instituții și birocrație.

Trump îi cere lui Zelenski să oprească atacurile asupra infrastructurii petroliere a Rusiei: „Provoacă o penurie de motorină”

Donald Trump i-a cerut lui Volodimir Zelenski să oprească atacurile asupra "infrastructurii de producție și distribuție a motorinei din Rusia", fiindcă "provoacă o criză de combustibil".

Nicuşor Dan, mesaj la Ţebea: „Libertatea şi suveranitatea nu sunt câştigate pentru totdeauna”

Preşedintele Nicuşor Dan a subliniat duminică, în mesajul său cu prilejul serbărilor naţionale de la Ţebea dedicate memoriei lui Avram Iancu, că acestea sunt expresia respectului pentru toţi cei care au contribuit la emanciparea naţiunii române.