Regina Elisabeta a II-a era îngrijorată de ideea de a muri la castelul său din Scoţia. Ce spune fiica fostei suverane

Regina Elisabeta a IIa jubileu
Getty

Regina Elisabeta a II-a era îngrijorată la sfârşitul vieţii de ideea de a muri la castelul său scoţian de la Balmoral.  

 Ea se gândea la complicaţiile pe care decesul la această reşedinţă le-ar fi presupus pentru înmormântare, a mărturisit fiica sa, prinţesa Anne, într-un documentar, informează AFP.

„Cred că a existat un moment în care a simţit că lucrurile ar fi mai dificile dacă murea la Balmoral", a declarat prinţesa regală în documentarul BBC care priveşte retrospectiv la anul încoronării regelui Charles al III-lea şi care va fi difuzat pe 26 decembrie.

„Şi cred că am încercat să o convingem că asta nu ar trebui să facă parte din procesul de luare a deciziilor", a adăugat ea.

După 70 de ani de domnie, un record pentru monarhia britanică, regina Elisabeta a II-a a murit pe 8 septembrie 2022 la castelul Balmoral.

Citește și
Benjamin Zephaniah
Benjamin Zephaniah a murit. Actorul din Peaky Blinders avea 65 de ani
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Decesul ei a fost urmat de o perioadă de doliu naţional, cu o coregrafie minuţios pregătită de mult timp, şi o organizare diferită în cazul în care moartea reginei survenea într-una dintre reşedinţele sale.

Suverana a trăit în ultima parte a vieţii la Castelul Windsor, de lângă Londra, dar obişnuia să îşi petreacă finalul verilor la Balmoral, unde călărea, iar familia sa mergea la vânătoare, iar Crăciunul la Sandringham, în estul Angliei.

După ce a fost expus publicului în Catedrala St. Giles din Edinburgh, sicriul reginei a fost transportat la Londra la bordul unui avion militar. El a fost ulterior expus publicului în Westminster Hall, cea mai veche încăpere a Parlamentului britanic, până înmormântarea din 19 septembrie.

În documentar, prinţesa Anne evocă momentul şi sentimentul ciudat de „uşurare" pe care l-a simţit atunci când coroana a fost scoasă din sicriu, iar „această responsabilitate a fost transferată" noului rege Charles al III-lea.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Tradițiile de Crăciun mai puțin obișnuite ale reginei Elisabeta a II-a. „A servit personal masa câinilor”
Tradițiile de Crăciun mai puțin obișnuite ale reginei Elisabeta a II-a. „A servit personal masa câinilor”

Dragostea reginei Elisabeta a II-a pentru animale este bine-cunoscută, însă puțini știu că fosta suverană avea un adevărat ritual special de sărbători pentru cățelușii ei Corgi.  

Benjamin Zephaniah a murit. Actorul din Peaky Blinders avea 65 de ani
Benjamin Zephaniah a murit. Actorul din Peaky Blinders avea 65 de ani

Poetul britanic Benjamin Zephaniah, a cărui operă literară a fost influenţată de Jamaica şi care a refuzat să fie înnobilat de regina Elisabeta a II-a invocând legăturile dintre Imperiul Britanic şi sclavie, a murit joi la vârsta de 65 de ani.

Gestul făcut de regele Charles în turneul din Kenya pe care mama sa, regina Elisabeta, „nu l-ar fi făcut niciodată” | FOTO
Gestul făcut de regele Charles în turneul din Kenya pe care mama sa, regina Elisabeta, „nu l-ar fi făcut niciodată” | FOTO

Regele Charles și regina Camilla au încheiat recent un turneu regal de patru zile în Kenya, fiind prima lor vizită într-o țară din Commonwealth de la preluarea tronului Regatului Unit.

 

Elisabeta Lipă, invitata lui Cătălin Oprișan la Arena SPORT.RO: ”A fost șocul vieții. Am zis că îmi pleznește inima”
Elisabeta Lipă, invitata lui Cătălin Oprișan la Arena SPORT.RO: ”A fost șocul vieții. Am zis că îmi pleznește inima”

Șefa Agenţiei Naţionale pentru Sport (ANS), Elisabeta Lipă, a fost invitata lui Cătălin Oprișan în noul episod al emisiunii Arena SPORT.RO, care se difuzează exclusiv online pe Sport.ro și VOYO.

Mașina condusă de Regina Elisabeta a II-a a fost scoasă la vânzare. Cât speră Casa Regală să obțină pe acest SUV
Mașina condusă de Regina Elisabeta a II-a a fost scoasă la vânzare. Cât speră Casa Regală să obțină pe acest SUV

Celebrul SUV condus de Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii este scos la vânzare.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.